Ziua Pământului, sărbătorită de Google cu un doodle special
Ziua Pământului (Earth Day) se sărbătorește în fiecare an pe 22 aprilie și astăzi este celebrată de Google cu un doodle aparte. A fost instituită, inițial, în Statele Unite ale Americii într-o perioadă în care a început să se vorbească din ce în ce mai des despre mediul înconjurător.
Ziua Pământului a fost proclamată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi interesul clasei politice faţă de mediu, un subiect ignorat. Ziua Pământului a fost celebrată în primul an de circa 20 de milioane de cetăţeni americani, mare parte dintre ei tineri şi foarte tineri.
În anul 1990, după două decenii, peste 200 milioane de persoane din 141 de ţări au transformat Ziua Pământului într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorinţa de a milita pentru un viitor mai bun al planetei.
În anul 2009, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ şi expresie comună a dorinţei tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat şi mai verde.
Ziua Pământului, metodă de popularizare a problemelor de mediu
Ziua Pământului a avut un rol important în popularizarea problemelor de mediu. De altfel, a fost înfiinţată şi o organizaţie – Earth Day Organization, care are în prezent filiale în peste 192 de ţări.
În prezent, aproximativ un miliard de oameni din toată lumea sărbătoresc Ziua Pământului pe 22 aprilie, numeroase comunităţi organizând chiar o săptămână întreagă de manifestări dedicate mediului înconjurător.
În acest an președintele Joe Biden găzduiește 40 de lideri la un summit virtual pe teme de mediu la Casa Albă, potrivit Mediafax. SUA ar putea prezenta un angajament actualizat în privința emisiilor de carbon, posibil înjumătățite până în 2030.
Președintele Biden a făcut din schimbările climatice un punct cheie încă din primele zile ale administrației sale. Pe lângă re-aderarea la acordul climatic de la Paris în prima zi de funcție, el a anunțat de la început că va aduna în jur de 40 de lideri mondiali pentru un summit global de Ziua Pământului.
Liderii UE şi negociatorii din Parlamentul European au ajuns, miercuri, 21 aprilie, la un acord care stabilește ca blocul comunitar să devină neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2050 şi de a-şi reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% faţă de nivelul anilor 1990.
Ca de obicei, motrul de căutare Google marchează Ziua Pământului cu un doodle special.