O creatură misterioasă care a terorizat zile întregi locuitorii din Cracovia era, de fapt, un croissant
O creatură misterioasă rămasă agățată într-un copac a terorizat locuitorii unui bloc de apartamente din Cracovia, Polonia.
„Oamenii nu își mai deschid geamurile pentru că le este teamă că va intra în locuința lor”, a povestit o femeie.
Timp de două zile, presupusa creatură a terorizat trecătorii și locuitorii din jur. În cele din urmă, Societatea pentru Protecția Animalelor din Cracovia a fost chemată. Însă, inspectorii pentru protecția animalelor nu știau la ce ar trebui să se aștepte. Ceea ce au găsit a fost complet neașteptat și de-a dreptul ridicol. Misterioasa creatură era, de fapt, un simplu croissant rămas agățat printre crengile unei tufe înalte de liliac.
O femeie a sunat disperată la o organizație pentru protecția animalelor
Inspectorii au povestit toată întâmplarea printr-o postare pe pagina de Facebook a societății. o femeie i-a sunat disperată și le-a spus că misterioasa entitate ar fi fost o iguană.
Atunci când inspectorii au ajuns la fața locului, aceștia căutau o reptilă misterioasă fără picioare și fără cap care era agățată în vârful unui arbust de liliac. Potrivit postării de pe Facebook, angajații societății au crezut că ar fi vorba de o glumă, însă „conform calendarului, astăzi nu este 1 aprilie”.
Inspectorii pentru protecția animalelor au avut un „atac de râs”
„Creatura maronie stătea pe o ramură de liliac. Am privit mai atent. Biata creatură nu avea cap sau picioare. Este dificil să ajutăm ceva care a fost anterior copt, însă nu de razele soarelui”, au scris reprezentanții societății într-o postare pe Facebook.
Angajații au povestit că au avut un „atac de râs” atunci când și-au dat seama cu ce aveau de-a face. Croissantul a ajuns cel mai probabil în tufa de liliac după ce o persoană ar fi aruncat cornul din foitaj unor păsări, din bunătatea inimii sale, au mai adăugat inspectorii.
Cu toate acestea, inspectorii pentru protecția animalelor au reamintit locuitorilor că este bine să anunțe orice incidente cu animale care au nevoie de ajutor și că acceptă în continuare donații. Acestea ar putea sau nu să contribuie la viitoare misiune de salvare ce implică un croissant.
Vă mai recomandăm să citiți și:
„O grămadă încâlcită” găsită pe o plajă din SUA este, de fapt, o creatură marină ciudată
Un dinozaur masiv descoperit recent ar putea fi cea mai mare creatură care a pășit vreodată pe Terra
Care este creatura mitică care reprezintă România conform americanilor?