Prima ţară din Europa care renunţă definitiv la vaccinul împotriva COVID-19 de la AstraZeneca
Danemarca renunţă definitiv la vaccinul AstraZeneca împotriva COVID-19 din cauza efectelor sale secundare „rare, dar grave,” au anunţat miercuri autorităţile sanitare din această ţară.
Astfel, Danemarca devine prima ţară din Europa care renunţă la vaccinul produs de AstraZeneca, notează Le Figaro.
„În ciuda opiniilor autorităţii europene de reglementare şi ale OMS în favoarea utilizării acestui ser, campania de vaccinare din Danemarca continuă fără vaccinul AstraZeneca”, a declarat directorul Agenţiei Naţionale de Sănătate, Soren Brostrom.
Aproximativ 150.000 de persoane care au primit prima doză de ser vor primi un alt vaccin la rapel, potrivit autorităţilor daneze.
Două cazuri de tromboză gravă, inclusiv un deces, s-au înregistrat în Danemarca
Tot Danemarca a fost prima ţară din Europa care a suspendat camapania de vaccinare cu AstraZeneca pe 11 martie, ca o măsură de precauţie. Decizia a venit după apariţia cazurilor severe de cheaguri de sânge – şi chiar decese suspecte – la persoanele care au fost vaccinate anterior împotriva Covid-19 cu acest ser, potrivit Mediafax.
Două cazuri de tromboză gravă, inclusiv un deces, s-au înregistrat în Danemarca la persoanele imunizate cu AstraZeneca, care nu aveau alte probleme de sănătate.
Franţa, Germania sau Norvegia au suspendat temporar vaccinarea cu serul AstraZeneca. De asemenea, Africa de Sud a suspendat campania în februarie, deoarece eficacitatea serului era pusă la îndoială în faţa variantei care circula în ţară. Pe de altă parte, Statele Unite şi Elveţia nu au autorizat încă vaccinul. Este şi cazul Venezuelei.