Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a murit
Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a decedat vineri dimineaţă, la vârsta de 99 de ani, anunţă Palatul Buckingham.
Ducele de Edinburgh, soţul reginei Elisabeta a II-a, a murit la Castelul Windsor, a comunicat familia regală britanică.
„Cu profundă tristeţe, Majestatea Sa Regina a anunţat moartea iubitului ei soţ, Alteţa Sa regală prinţul Philip, duce de Edinburgh. Alteţa Sa regală a decedat în pace în această dimineaţă, la Castelul Windsor”, a comunicat Palatul Buckingham, conform BBC News.
Steagurile au fost coborâte în bernă la toate instituţiile din Marea Britanie în urma anunţului decesului.
Prinţul Philip s-a căsătorit cu prinţesa Elisabeta în anul 1947
Starea de sănătate a prinţului Philip se deteriorase în ultima perioadă şi se retrăsese din viaţa publică în anul 2017.
Prinţul Philip s-a căsătorit cu prinţesa Elisabeta în anul 1947, cu cinci ani înaintea ca ea să devină regină. Philip a fost cel mai longeviv prinţ consort din istoria britanică. Luna trecută, prinţul Philip a fost externat după o procedură cardiacă, potrivit Mediafax.
Prinţul Philip şi regina Elisabeta a II-a au patru copii, opt nepoţi şi zece strănepoţi. Prinţul Philip s-a născut pe Insula elenă Corfu pe 10 iunie 1921. Tatăl său a fost prinţul Andrew al Greciei şi Danemarcei, unul dintre fiii regelui George I al Greciei.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Cine moștenește tronul Marii Britanii
Top 10 cele mai scumpe lucruri deținute de către regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii
Codul SECRET prin care va fi anunţată moartea Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a