Oficialii militari americani de cel mai înalt nivel sunt nedumeriți în privința unor drone misterioase care au urmărit și hărțuit nave ale Marinei SUA în iulie 2019.
O serie de lumini s-ar fi „năpustit asupra” unei flote de distrugătoare americane în apropiere de coasta Californiei de Sud. Marina SUA încă nu știe ce anume ar fi fost luminile care se deplasau mult prea rapid pentru a fi drone comerciale.
„Nu, nu știm”, a declarat Michael Gilday, ofițer de rang înalt din cadrul Marinei SUA, în fața reporterilor atunci când a fost întrebat despre incidentul din iulie 2019.
Interesant este că ar fi existat mai multe astfel de incidente și nu doar în SUA.
„Am fost informat în privința acelor incidente. Au mai fost anunțate și alte incidente raportate de aviatori în zbor și alte nave care nu aparțineau Statelor Unite, ci altor națiuni. Bineînțeles, au fost implicate și alte elemente din cadrul Forțelor comune ale SUA”, a adăugat Gilday.
Ofițerul a mai precizat că „detalii au fost colectate și sunt în curs de analizare” și că nu are „nimic nou de raportat”.
„Însă, vă pot spune că avem un proces bine pus la punct în cadrul Forțelor comune pentru a colecta date și pentru a le trimite spre analizare”, a mai subliniat Gilday.
Nu este clar dacă oficialul face referire la programul Unidentified Aerial Phenomena Task Force (UAPTF) din cadrul Pentagonului, care a fost creat anul trecut pentru a analiza incidente cu „aeronave neautorizate”, potrivit Futurism.
Jurnaliștii au mai profitat de ocazie pentru a-l întreba pe Gilday dacă el crede că extratereștri ar putea fi în spatele acestor incidente cu drone misterioase. Oficialul a spus că nu are „niciun indiciu în această privință”.
Drone misterioase au urmărit și hărțuit distrugătoare ale Marinei SUA. Noi detalii ies la iveală
Documentele CIA despre OZN-uri sunt varianta reală a serialului Dosarele X, susține un expert
Toate documentele declasificate de CIA despre OZN-uri sunt acum disponibile online