10 efecte negative pe care le poate avea trecerea la ora de vară
Deși trecerea la ora de vară înseamnă că ne vom putea bucura de mai multă lumină solară în timpul lunilor călduroase, unii oameni pot fi grav afectați de schimbarea orei. Trecerea la ora de vară poate avea efecte negative asupra sănătății și a stării de spirit.
De la insomnie la tulburarea afectivă sezonieră, iată 10 efecte negative pe care le poate avea trecerea la ora de vară.
1. Trecerea la ora de vară poate cauza tulburări ale somnului
Având în vedere că lumina este principalul indiciu temporal, nu este surprinzător faptul că ne modificăm ritmul circadian după ce trecem la ora de vară.
Ora de vară 2021. Când trebuie să dăm ceasurile înainte cu o oră
Tocmai de aceea, după ce dăm ceasurile înainte cu o oră, „ceasurile noastre interioare” pot resimți schimbarea la fel ca disconfortul resimțit atunci când călătorim cu avionul într-o zonă cu fus orar diferit.
2. Trecerea la ora de vară afectează sănătatea mintală
Un studiu din 2014 al cercetătorilor din Germania, publicat în jurnalul Economics Letters, a indicat o legătură directă între trecerea la ora de vară și starea de spirit individuală. Potrivit studiului, „satisfacția față de viață se deteriorează după trecerea la ora de vară”. Efectul este și mai accentuat pentru oamenii care sunt angajați cu normă întreagă. Totodată, ora de vară a fost asociată cu o creștere a ratelor de suicid, potrivit unui studiu australian din 2008.
3. Ora de vară crește riscul de boli cardiovasculare
Trecerea la ora de vară poate crește riscul de infarct miocardic și accidente vasculare cerebrale. Potrivit American Heart Association, ora de vară cauzează un risc crescut de atacuri de cord. Un studiu din Suedia a descoperit o creștere medie de 6,7% a riscului pentru infarctul miocardic în primele trei zile după trecerea la ora de vară.
4. Trecerea la ora de vară poate duce la mai multe accidente de muncă
Schimbarea ceasurilor poate însemna un pericol crescut pentru cei ale căror joburi implică muncă fizică. Cercetătorii au descoperit o creștere a accidentelor de muncă în timpul lunilor de vară și o scădere în noiembrie și decembrie, atunci când ne întoarcem la ora oficială standard.
5. Trecerea la ora de vară duce la o creștere a numărului de accidente rutiere
Un studiu din 2014 a descoperit o creștere de 6,3% a numărului de accidente rutiere mortale în primele șase zile după trecerea la ora de vară. Cercetarea a fost desfășurată de profesorul Austin C. Smith de la Universitatea din Miami, potrivit Insider.
6. Suntem mai puțin productivi la locul de muncă după trecerea la ora de vară
Ora de vară ar fi de vină și pentru scăderea productivității la locul de muncă. Mai multe studii de la Universitatea de Stat din Pennsylvania au descoperit că, în prima zi de luni după trecerea la ora de vară, angajații au fost mai predispuși să-și petreacă timpul pe pagini web care nu au legătură cu serviciul lor.
7. Tulburarea afectivă sezonieră ar putea fi cauzată de schimbarea orei
Atunci când ora de vară se sfârșește, trecerea la zile mai scurte cu mai puține ore de lumină naturală poate declanșa tulburarea afectivă sezonieră. Peste 1,6 de miliarde de oameni din lume sunt afectați de tulburarea afectivă sezonieră.
8. Opusul tulburării afective sezoniere poate avea loc
Este rar, însă o zecime dintre cei care suferă de tulburarea afectivă sezonieră pot fi mai deprimați pe timpul verii. Deși nu există un consens în privința cauzelor acestei tulburări, fenomenul a fost atribuit unei expuneri excesive de lumină solară, temperaturi crescute și chiar petreceri, având în vedere că suntem tentați să ne culcăm mai târziu atunci când zilele cresc.
9. Deși ora de vară a fost introdusă pentru a economisi energie, schimbarea orei are efectul opus
În mod ironic, trecerea la ora de vară ne face să consumăm mai multă energie. Știm asta datorită unui studiu din 2008 care a analizat consumul de energie din statul american Indiana, stat în care județele nu au trecut la ora de vară în mod uniform până în 2006. Studiul a descoperit că trecerea la ora de vară a cauzat o creștere de 1% a cererii de electricitate.
10. Mai multă lumină naturală te face să cheltui mai mulți bani după serviciu
Trecerea la ora de vară este în interesul marilor comercianți, iar portofelul tău nu este foarte mulțumit. Potrivit unui studiu din 2016 a Institutului JPMorgan Chase & Co., acea oră de lumină naturală în plus i-a făcut pe oameni să cheltuie mai mulți bani.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Şase sfaturi utile pentru un somn mai bun, la trecerea la ora de vară
Parlamentul European a decis: Trecerea la ora de vară nu mai este obligatorie