Mașinile Google Street View se întorc în România primăvara aceasta
Mașinile Google Street View se întorc în România primăvara aceasta. În următoarele luni, vor străbate șosele țării și vor vizita peste 100 de localități pentru a actualiza imaginile Street View din orașe, șosele și autostrăzi pe Google Maps.
Preluarea de imagini 360° Street View în România va începe vineri, 26 martie.
Mașinile Google Street View vor acoperi zone și localități din toată țara, de la București, Constanța, Călărași, Ploiești, Onești sau Pașcani și până la Sibiu, Cluj-Napoca, Sighetul Marmației sau Arad.
Street View este un serviciu oferit de Google Maps, în prezent fiind disponibil în mai mult de 85 de țări, inclusiv în Arctica și Antarctica.
În Street View, oamenii pot vedea imagini la 360° din numeroase locuri ale lumii, fie șosele, orașe, monumente istorice, repere culturale, natura sălbatică (pe pământ, pe sau în apă) și chiar spațiu.
Serviciul este disponibil și în Google Earth și aplicația Google Maps pentru telefoanele mobile.
16 milioane de kilometri de drumuri cu imagini Street View
Google a preluat peste 16 milioane de kilometri de drumuri cu imagini Street View, o distanță care ar putea înconjura globul de mai mult de 400 de ori.
Serviciul Street View este disponibil în România începând cu anul 2010, când au fost publicate primele imagini din cele mai importante orașe pe Google Maps. Acoperirea Street View la nivelul întregii țări s-a realizat în 2012, atunci când au fost preluate imagini de pe 40.000 de km de drumuri, 39 de orașe și sute de obiective turistice.
Cea mai recentă actualizare a imaginilor Street View în România a avut loc în 2019, când au fost preluate imagini din cele mai importante orașe din România și zonele adiacente acestora, precum și șosele care le conectează, potrivit Mediafax.
În 2018, peste 1.500 de kilometri de canale și drumuri din Delta Dunării au fost fotografiate, pentru ca orice persoană cu o conexiune la internet să poată explora virtual frumusețile ei prin imaginile Street View.