Italia stabilește „zonă roşie” pentru întreaga țară de Paște, între 3-5 aprilie
Toată Italia va intra în „zona roşie”, în perioada 3-5 aprilie, de Paștele. Vor fi deschise doar magazinele esenţiale, iar restaurantele şi barurile nu vor putea servi clienţii.
De luni, 15 martie, până pe aprilie, regiunile care vor avea un număr săptămânal de cazuri mai mare de 250 la 100.000 de locuitori vor trece automat în zona roșie.
Pentru sărbătorile de Paște, între 3 și 5 aprilie, măsurile prevăzute pentru zona roșie se vor aplica în toată țara, conform agenției ANSA.
Provinciile Bolzano, Trento, Basilicata, Campania, Emilia Romagna, Friuli Venezia Giulia, Lazio, Lombardia, Piemonte, Veneto, Toscana și Marche urmează să rămână în scenariul roșu, în timp ce alte opt regiuni să urma să devină portocalii: Abruzzo, Calabria, Liguria, Molise, Puglia, Sicilia, Umbria și Valle d’Aosta.
„Virusul se extinde”
Stefano Bonaccini, guvernatorul regiunii Emilia-Romagna şi preşedinte al Conferinţei Regiunilor din Italia, a apreciat noul decret care urmează să fie publicat de Guvernul Draghi, potrivit Mediafax, cu atât mai mult cu cât președinții regiunilor vor avea posibilitatea de a lua decizii locale.
„Virusul se extinde, măsuri restrictive trebuie luate azi pentru a salva vara”, a declarat Stefano Bonaccini, conform unor surse care au participat la ultima întâlnire a premierului Mario Draghi cu autoritățile regionale şi locale.