Israelul a atacat, în ultimii ani, numeroase nave comerciale care se îndreptau din Iran spre Siria
Armata israeliană a atacat, în ultimii doi ani, numeroase nave comerciale care se îndreptau spre Siria, de cele mai multe ori fiind vizate vase care transportau petrol iranian, pe fondul preocupărilor privind finanțarea extremismului în Orientul Mijlociu, conform publicației The Wall Street Journal.
Oficiali americani şi din Orientul Mijlociu au declarat pentru publicaţia The Wall Street Journal că, începând de la sfârşitul anului 2019, Israelul a utilizat armament, inclusiv mine, pentru atacarea a cel puţin 12 nave comerciale iraniene sau care transportau produse iraniene, în timp ce se îndreptau spre Siria. Atacurile au avut loc în Marea Roşie şi pe alte rute maritime din Orientul Mijlociu.
Iranul a continuat să furnizeze petrol Siriei, transferând milioane de barili, prin încălcarea sancţiunilor SUA împotriva Teheranului şi a sancţiunilor internaţionale impuse regimului de la Damasc.
Unele atacuri israeliene au vizat nave cargo care transportau alte produse, inclusiv armament, au declarat oficiali americani.
Atacurile israeliene asupra petrolierelor nu se cunoşteau până acum
Atacurile israeliene asupra petrolierelor nu se cunoşteau până acum. Oficiali iranieni au denunţat unele atacuri de acest fel şi le-au atribuit Israelului. Guvernul israelian a refuzat să facă vreun comentariu pe tema acuzaţiilor oficialilor iranieni.
Administraţia Bashar Al-Assad a acuzat că perturbarea importurilor de petrol generează probleme pentru poporul sirian. Siria şi Iranul neagă că ar finanţa organizaţii teroriste.
Dezvăluirile evidenţiază o nouă dimensiune a campaniei israeliene de contracarare a activităţilor militare şi economice ale Iranului, pentru blocarea susţinerii acordate grupurilor aliate din Orientul Mijlociu. Începând din 2018, Israelul a efectuat sute de raiduri aeriene, în principal în Siria, vizând obiective militare iraniene sau ale grupurilor fundamentaliste proiraniene, potrivit Mediafax.
Israelul a acuzat public Iranul de sabotaj
În ultimele săptămâni, Israelul a acuzat public Iranul de o serie de acţiuni de sabotaj. Premierul israelian în funcţie, Benjamin Netanyahu, a atribuit Iranului o explozie care a vizat o navă cargo israeliană, MV Helios Ray, în Golful Oman. Iranul a negat implicarea în atac.
La rândul său, ministrul israelian al Mediului, Gila Gamliel, a atribuit Iranului poluarea cu petrol a plajelor israeliene, deşi Benjamin Gantz, ministrul israelian al Apărării, a admis că nu există dovezi că ar fi vorba de un act deliberat.