Home » D:News » Bărbatul mort după vaccinare, în Gorj, a primit ser AstraZeneca din lotul retras. Ce spune Valeriu Gheorghiță

Bărbatul mort după vaccinare, în Gorj, a primit ser AstraZeneca din lotul retras. Ce spune Valeriu Gheorghiță

Bărbatul mort după vaccinare, în Gorj, a primit ser AstraZeneca din lotul retras. Ce spune Valeriu Gheorghiță
Credit foto: Shutterstock
Publicat: 12.03.2021

Bărbatul de 47 de ani, din județul Gorj, care a murit pe 1 martie, la două zile după ce a fost vaccinat împotriva coronavirusului, a primit ser din lotul ABV2856, retras de la vaccinare, după reacțiile adverse trombotice în Italia.

Directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj, Narcis Stoian, a declarat, vineri, că bărbatul vaccinat care a murit în 1 martie a primit ser din lotul retras, respectiv ABV2856.

„Da, este adevărat. S-a făcut (anchetă – n.r.) la timpul respectiv dar atunci nu aveam idee că acest lot se va retrage sau că ar avea probleme”, a spus Stoian, potrivit Mediafax.

Județul Gorj a primit 1.500 de doze din acest lot de la AstraZeneca și s-au folosit 1.083 de doze, restul find puse sub carantină, conform instrucțiunilor.

Narcis Stoian a precizat că în urma efectuării necropsiei, nu s-a făcut legătura între deces și vaccin în cazul bărbatului de 47 de ani, iar în afară de acest caz nu au fost raportate, în județ alte reacții adverse la acest ser.

Gorjeanul s-a vaccinat la un centru din Bumbeşti-Jiu în 28 februarie. Potrivit CNCAV, în urma triajului medical, efectuat potrivit protocoalelor medicale, nu au fost indicate probleme cronice de sănătate, iar după administrarea dozei de vaccin, conform procedurii, bărbatul a rămas în spaţiul de supraveghere timp de 15 minute, fără a prezenta modificări ale stării de sănătate, ulterior părăsind centrul de vaccinare.

„A doua zi, pe 1 martie a.c., în jurul orei 8.00, în timp ce se afla la serviciu, persoana a suferit un stop cardio-respirator, situaţie care a impus solicitarea unui echipaj de prim-ajutor de la Ambulanţă. Persoanei i s-au aplicat manevrele de resuscitare atât în ambulanţă, cât şi în unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu, iar în seara aceleaşi zile, în jurul orei 21.00, s-a declarat decesul pacientului”, au transmis reprezentanţii CNCAV.

Conform acestora, investigaţiile medicale efectuate în cadrul Secţiei Anestezie – Terapie Intensivă din SJU Târgu Jiu au evidenţiat modificări caracteristice unui infarct miocardic acut întins.

Valeriu Gheorghiță: Nu există o informație care să ateste legătura

Coordonatorul Comitetului Național de Coordonare a Activității de Vaccinare (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, a declarat, vineri, la Aleph News, că nu există legătură între vaccinarea bărbatului din Gorj, care a murit, și faptul că a primit ser din lotul retras din cauza reacțiilor adverse.

Valeriu Gheorghiță a declarat, la Aleph News, că bărbatul decedat în Gorj, după ce a primit ser din lotul ABV2865, suspendat după ce în Italia s-au raportat reacții adverse de natură trombotică, a suferit un infarct miocardic și nu există legătură între vaccinare și deces.

„A fost comunicat în detaliu cu ce s-a întâmplat în cazul persoanei din Gorj. Era vorba despre o persoană, care deși nu era în evidență cu boli cronice, în urma raportului a necropsiei a reieșit că avea, de fapt, antecedente de infarct miocardic, de fapt sechele. Vreau să aduc aminte că mortalitatea este pe primul loc (pentru infarct – n.r.). În acest moment nu există o informație care să ateste legătura dintre vaccinare și apariția acestor evenimente”, a spus Gheorghiță.

După ce Italia a suspendat administrarea dozelor din lotul Astrazeneca, a făcut și România la fel

În urma raportării anumitor efecte adverse grave, în legătură cu administrarea dozelor din lotul ABV2856 din vaccinul AstraZeneca, Agenția italiană pentru Medicamente (AIFA) a decis, joi, ca măsură de precauție să interzică utilizarea acestui lot pe întreg teritoriul național, potrivit ANSA.

Lotul ABV2856, retras de Italia, este oprit de la vaccinare și înlocuit cu doze din alt lot de la AstraZeneca și în România, până când Agenția Europeană a Medicamentului va finaliza ancheta cu aceste doze, a anunțat, joi seara, CNCAV. România nu a primit, însă, doze din lotul ABV5300, retras din mai multe țări europene.

În ceea ce privește lotul ABV 2856, începând cu data de 15 februarie au fost utilizate în România 77.049 de doze, fiind distribuite în următoarele județe: Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Cluj, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea și Vaslui. Celelate 4.257 se regăsesc în Centrele de vaccinare din județele Bacău, Bihor, Botoșani, Dolj, Gorj, Iași, Neamț, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și 60 de doze la Centrul Regional de Depozitare Craiova, potrivit CNCAV.

Valeriu Gheorghiță: S-au analizat peste 10 milioane de persoane vaccinate

Coordonatorul CVCAV precizează că s-a făcut o analiză în cazul a peste 10 milioane de persoane vaccinate și s-a constatat că numărul acestor evenimente trombotice sunt fără nicio legătura cu vaccinarea, raportul urmând să fie înaintat către Agenția Europeană a Medicamentului și, probabil chiar vineri, EMA ca avea o nouă ședință în care să prezinte concluziile.

Valeriu Gheorghiță a mai spus că decizia de punere în carantină a dozelor nefolosite din lotul ABV2856 a fost una „de maximă precauție”.

„(Decizia – n.r.) a fost declanșată în urma semnalelor din Italia, fără să existe un fundament științific în acest moment. Am decis că este cel mai prudent până la clarificarea acestor concluzii, să nu existe nici cea mai mica suspiciune sau temere în spațiul public și în rândul populației care dorește să se vaccineze vizavi de acest tip de lot. Din punct de vedere științific și medical nu avem un fundamente la acest moment”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Gheorghiță a mai spus că s-au analizat peste 10 milioane de persoane vaccinate și nu au apărut evenimente trombotice mai puțin obișnuite.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra sănătății emoționale?
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra ...
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice