Autorităţile americane au decis că cetăţenii care au primit amândouă dozele de vaccin anti-Covid au voie să se întâlnească în grupuri mici fără a purta masca de protecţie.
„Când spun complet vaccinat, mă refer la persoanele care sunt la două săptămâni după a doua doză de vaccinuri Pfizer sau Moderna sau la două săptămâni după o singură doză de vaccin de la Johnson şi Johnson”, a explicat Rochelle Walensky, directorul CDC.
Măsura a fost luată pentru a-i ajuta pe americani să revină din nou la normal.
„Adoptăm această abordare, deoarece toate îndrumările noastre se bazează pe asigurarea faptului că păstrăm oamenii în siguranţă”, a mai spus Walensky.
Recomandările au fost făcute după ce au fost vaccinaţi complet aproximativ 30 de milioane de americani, adică 9,2% din populaţia ţării.