Fetele lucrează mai mult în gospodărie decât băieții. Cum le afectează asta pe termen lung
Fetele de peste 18 ani petrec în medie cu 1-2 ore mai mult decât băieții în activitățile domestice, conform unui studiu realizat de Fundaţia World Vision România.
O fată de 18 ani din mediul rural lucrează în medie 3,4 ore zilnic în gospodărie faţă de 2,1 ore cât lucrează băieţii, iar acest lucru le afectează pregătirea pentru examenul de Bacalaureat, cât şi pentru admiterea la studii universitare.
Deși 97% dintre părinții din mediul rural sunt de părere că educația e importantă în egală măsură și pentru fete, și pentru băieți, timpul alocat învățării descrește pe măsură ce fetele înaintează în vârstă. Treburile din gospodărie devin mai importante, fapt care ajunge să fie o barieră în educația și dezvoltarea lor profesională.
Suntem încă departe de eliminarea discriminării
Cu toate că la nivel legislativ femeile au drepturi egale cu bărbații în România, percepția colectivă asupra îndatoririlor pe care femeile ar trebui să le aibă arată că suntem încă departe de eliminarea discriminării din societate.
Fundația World Vision România atrage atenția asupra acestor discrepanțe dintre teorie și realitate și evidențiază, totodată, felul în care diferențele de gen sunt văzute de părinții din mediul rural, în funcție de nivelul de educație al acestora, potrivit Mediafax.
Activitățile domestice tind să fie puse mereu pe primul plan
Astfel, în rândul părinților care au terminat doar studiile gimnaziale, doar 66% cred că o mamă care lucrează poate să fie la fel de grijulie cu copiii precum una care nu lucrează. Acest procent crește considerabil în cazul părinților care au absolvit studiile liceale, 80% dintre aceștia considerând că un loc de muncă nu reprezintă un obstacol pentru ca o mamă să le acorde copiilor ei atenția cuvenită. O diferență asemănătoare a fost constatată între percepția asupra capacității taților de a avea grijă de copii. 50% dintre părinții cu studii superioare sunt de părere că tații pot avea grijă de copii la fel de bine ca mamele, însă această cifră scade direct proporțional cu nivelul de educație al respondenților, doar 33% dintre cei cu studii gimnaziale fiind de aceeași părere.
Cu toate că pentru 85% dintre femeile participante la studiu dezvoltarea profesională este mai importantă, activitățile domestice tind să fie puse mereu pe primul plan.