Sfaturi pentru a depozita alimente în lada frigorifică
Majoritatea dintre noi utilizează un congelator sau o ladă frigorifică pentru a prelungi termenul de valabilitate al produselor alimentare. Acest lucru ne permite să economisim mulți bani, timp și spațiu, dar să ne și organizăm mai bine.
Cu toate acestea, există metode prin care puteți să eficientizați și mai mult modul în care utilizați lada frigorifică.
Pungi alimentare pentru congelator
Este foarte important în ce punem alimentele în lada frigorifică. Acest lucru ar putea să salveze mult spațiu și să ne permită să putem depozita și mai multe alimente. În pungile alimentare pentru congelator, în special cele zip-lock, puteți pune supe, tocănițe, fructe, legume gata curățate și tocate. Aștepați mereu ca mâncarea să fie rece înainte de a o pune în pungi și în congelator, întrucât poate produce condens, care nu e prea benefic pentru o ladă frigorifică.
Folosește etichete
Cel mai ușor este să notezi pe fiecare pungă sau caserolă ce alimente sunt în interiorul lor, dar și la ce dată au fost acestea congelate. Fiecare aliment are un termen până la care poate fi congelat. De exemplu, cârnații și șunca rezistă cam 1-2 luni congelate, carnea tocată între 3 și 4 luni, carnea de vită, porc sau miel rezistă între 4 și 12 luni, carnea de pui sau curcan rezistă între 9 și 12 luni, iar mâncarea gătită rezistă între 1 și 3 luni. În acest fel, pe lângă faptul că vei avea o ladă frigorifică bine organizată, vei ști exact ce alimente mai pot fi consumate și ce alimente nu.
Porționează mâncarea
Gătitul în cantități mari salvează foarte mult timp. Fie că gătești exclusiv pentru tine sau chiar dacă ai o familie numeroasă de hrănit, poți găti în cantități mari și poți porționa mâncarea în așa fel încât să nu fie nevoie să decongelezi cantități mari. Poți aplica acest sfat și în cazul legumelor tocate pentru supe sau mâncăruri, dar și pentru carne. Poți achiziționa carne în cantități mai mari, poți planifica felurile de mâncare pe care le vei găti în acea lună și poți porționa carnea în așa fel încât să decongelezi exact cât îți trebuie pentru un anumit fel de mâncare.
Cât mai puțină expunere la aer
Atunci când congelezi alimente asigură-te că elimini cât mai mult aer din pungi. Acest lucru va ajuta la prevenirea cristalelor de gheață. În cazul pungilor este ușor, iar, în cazul caserolelor pe jumătate pline, poți pune o bucată de hârtie de copt, pentru ca alimentele să aibă cât mai puțin contact cu aerul.
Congelează pe o tavă
În cazul aperitivelor, fructelor de pădure, plăcintelor sau foietajelor necoapte, este bine să le punem pe o tavă în lada figorifică, pentru început. Astfel, acestea se vor congela păstrându-și forma. Ulterior le putem transfera în caserole sau pungi pentru a salva spațiu. În acest mod păstrăm alimentele întregi, dar salvam spațiu și în lada frigorifică.
Poți congela o multitudine de alimente și feluri de mâncare, de la pizza, lasagna, tocane și plăcinte, până la fructe, legume, carne și mezeluri. Aceste sfaturi te vor ajuta să profiți mult mai mult de avantajele unei lăzi frigorifice.