Părinţii oferă gadgeturi copiilor pentru a-i ţine ocupaţi. Medicii avertizează că autismul virtual poate fi declanşat de la vârste fragede.
Pandemia ne-a pus în situaţia de a ne împrieteni cu tehnologia. Ne ajută, ne uşurează muncă, dar ne poate sabota dacă suntem părinţi. Cei care le oferă copiilor telefonul, tableta şi laptopul pentru a se uita la desene şi a fi lăsați să lucreze, trebuie să ştie că acest lucru poate duce spre grave consecinţe.
Petronela Nechita, medic psihiatru primar la Institutul de Psihiatrie „Socola”, atrage atenţia asupra fenomenului.
„În primul rând vreau să vă spun că este foarte important să descoperim în timp util că copilul nostru dezvoltă o dependenţă de gadgeturi, de internet, laptop sau reţele de socializare. Din momentul în care noi depistăm ca părinte, încercăm să ajungem la specialist cu copilul nostru. În primul rând, copilul petrece foarte mult timp în faţa calculatorului sau pe diferite reţele de socializare, cu dificultate întrerupem contactul între copil şi internet. Se creează conflicte între copil şi părinte. Copilul nu mai socializează cu alţi copii, îşi neglijează temele, adoarme foarte târziu seara şi sunt şi alte simptome care ar trebui să atragă atenţia unui părinte. Sunt foarte multe consecinţe la nivel medical, la nivel emoţional, social şi psihologic”, explică Petronela Nichita.
Părinţii îşi pot face grave procese de conştiinţă pe viitor sau pot preveni acum fenomenul, prin oferirea de soluţii alternative.
Ioana este mamă unui adolescent şi a unei fetiţe de doi ani. Ea şi soţul ei au înţeles că este nevoie de predarea ştafetei pentru a evita capcana pe care tehnologia o oferă.
„În cazul meu, am un copilaş de 12 ani şi unul de doi ani. În fiecare dintre situaţii aplicăm metode diferite, în schimb, ceea ce este comun este faptul că încercăm să găsim activităţi alternative. Cel mare face şcoala online, aşadar petrece deja foarte mult timp în faţa calculatorului, tocmai din acest motiv, noi încercăm apoi să nu mai stăm la calculator. În ceea ce priveşte pe cea mică, la ea funcţionează exemplul. Dacă ne vede pe noi stând cu telefonul în faţă, evident că va dori şi ea, iar atunci, preferăm să evităm să petrecem noi timp pe ecrane pentru a da un exemplu. Este adevărat că este greu atunci când lucrezi de acasă pentru că am ajuns să facem setup-uri din ce în ce mai interesante pentru întâlnirile online, însă eu şi soţul meu am găsit o soluţie de a ne împărţi timpul pentru a avea timp şi de serviciu, dar şi de copii, pe rând”, explică Ioana Amăriuţei Popa.
Dacă în urmă cu 10 ani sondajele arătau că unul din 155 de copii sunt diagnosticaţi cu o tulburare, în momentul de faţă rata a scăzut la jumătate. 1 din 66 de copii trebuie să îşi depăşească condiţia de copil diagnosticat cu o tulburare.
O parte dintre părinţii care au un copil diagnosticat cu autism sunt cei care militează pentru drepturile lor. Este şi cazul Cristinei Nichita, fondatoarea Surâsului Albastru.
Fostă deputat care a luptat în parlament pentru cei care nu pot vorbi, Cristina a pus bazele unei organizaţii care fac terapie şi reuşesc să recupereze şi să integreze pe cei pe care societatea îi consideră „diferiţi”, potrivit Mediafax.
„Ca să ajungi să vorbeşti despre autism ca o binecuvântare, este nevoie de foarte mulţi paşi. Este nevoie să înţelegi că nu tu ai ales diagnosticul şi nici copilul tău şi este vorba de iertare, de uitare, de acceptare şi să treci la acţiune pentru că dacă nu treci la acţiune, nimic nu se întâmplă. Autismul virtual indus este alarma zilelor pe care noi le trăim şi cred că a ajuns să ia amploare în ultimul an când noi am stat acasă şi în ultimii ani când foarte mulţi copii sunt pasionaţi de gadgeturi, tabletă şi tot ce înseamnă reţele, dar şi atunci când părintele crede că mai bine îl lasă un pic să mănânce un pic în faţa telefonului decât să petreacă timp împreună. Este o diferenţă foarte mare între autismul indus şi autismul diagnosticat pentru că cel diagnosticat este o tulburare”, spune Cristina Nichita.