Noua generație de avioane de luptă rusești Suhoi Su-57 ar fi început teste de zbor în timpul cărora transportă noi rachete hipersonice aer-sol. Surse anonime din cadrul complexului industrial militar al Rusiei au declarat că Su-57 a finalizat deja mai multe teste de zbor cu arma care nu este deocamdată identificată și care nu a fost încă lansată.
Rachetele folosite în timpul testelor de zbor au fost descrise ca fiind prototipuri „funcționale” în mărime naturală. Potrivit surselor anonime citate de publicația de știri finanțată de statul rus RIA Novosti, prototipurile nu dețin un sistem de propulsie și focoase, însă sunt identice cu armele reale din punct de vedere al dimensiunii și greutății.
Mai mult, versiunile testate includ „circuite electrice care verifică interfața electrică a munițiilor cu echipamentul aflat la bordul aeronavei de lansare”, a adăugat sursa.
Noile rachete hipersonice, despre care s-a spus că ar fi fost transportate în interiorul avioanelor Su-57, sunt descrise ca fiind „arme aer-sol compacte, concepute pentru a distruge sistemele de apărare ale adversarului și lansatoarele de rachete balistice și de croazieră”.
Aceleași surse au mai precizat că primele lansări ale noilor armelor ar putea avea loc cu avioanele Su-57 „în viitorul apropiat”.
O armă hipersonică ar face avioanele Suhoi Su-57 o opțiune mai atractivă pentru potențialii clienți de export. Până acum, Rusia a plasat comenzi doar pentru 76 de avioane Sukhoi Su-57, primele dintre acestea fiind livrate în luna decembrie a anului trecut.
Însă, cel mai probabil, astfel de noi rachete hipersonice vor putea fi transportate și de alte avioane de luptă rusești, informează The Drive.
Între timp, Rusia lucrează la producerea altor arme concepute pentru Su-57, precum racheta anti-radiații Kh-58UShK și Kh-69, o armă aer-sol subsonică care ar fi concepută pentru a distruge ținte cu coordonate cunoscute pe raze de peste 290 de kilometri. De asemenea, mai sunt și alte rachete cu rază scurtă și lungă în curs de dezvoltare pentru Su-57.