Ce s-a întâmplat cu mai mulți câini cu blana albastră descoperiți în apropiere de o fostă uzină chimică din Rusia

18 02. 2021, 17:00

Câini maidanezi cu blană albastră au fost văzuți pe străzile din apropierea unei uzine chimice din orașul rusesc Dzerzhinsk, aflat la aproximativ 370 de kilometri est de Moscova.

Grupurile pentru protecția animalelor suspectează că expunerea la substanțele chimice periculoase ar fi cauzat blana patrupedelor să capete nuanțe de albastru, după cum a sugerat canalul de știri afiliat statului rus Novosti.

Uzina din apropiere producea plexiglas și acid cianhidric (sau cianură de hidrogen dizolvată în apă). Cianura de hidrogen este un compus extrem de otrăvitor care este precursorul multor polimeri.

Veștile sunt proaste pentru starea de sănătatea a animalelor

Blana câinilor ar fi putut să fie pătată și de alte substanțe chimice precum suflat de cupru (cunoscut drept și piatră vânătă), un compus anorganic de culoare albastră care este folosit în mai multe procese industriale.

Cu alte cuvinte, nu este clar deocamdată care este cauza exactă pentru care câinii au căpătat blană albastră, însă veștile sunt proaste pentru starea de sănătatea a animalelor.

Ce sugerează culoarea albastră a câinilor

„Culoarea de pe blană sugerează că au avut contact direct sau chiar au ingerat substanțe toxice sau periculoase”, a spus Kelly O’Meara, vicepreședintele Humane Society International.

„Asta ar putea rezulta în iritații dureroase ale pielii sau hemoragii interne și boli care ar putea duce la moarte, fără intervenție veterinară”, a adăugat O’Meara, citată de Futurism.

Doi dintre câini și-au găsit deja noi stăpâni.

Uzina a dat faliment în 2015, astfel că animalele fără stăpân au ajuns să locuiască în zonele înconjurătoare.

Momentan, autoritățile orașului Dzerzhinsk au preluat câinii și i-au dus la o clinică veterinară pentru a li se face analize. Imaginile date publicității arată câinii albaștri îngrijiți la un adăpost din Nizhny Novogrod, un oraș la o oră distanță de Dzerzhinsk

Din fericire, există și vești bune pentru că doi dintre câini și-au găsit deja noi stăpâni.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Care sunt cele mai bune rase de câini pentru copii și familie

De ce adoră câinii să îngroape oase

Cercetătorii din Ungaria au descoperit că lupii adulți se atașează de oameni la fel cum o fac și câinii

Săniile cu câini au salvat un orășel din Alaska de o epidemie în timpul iernii polare