Când ar putea reveni viața la normal și pandemia s-ar sfârși? În niciun caz anul acesta
Când ar putea lua sfîrșit pandemia? Răspunsul ține cont de rata vaccinării, în condițiile în care specialiști precum Anthony Fauci au sugerat că va fi nevoie de o acoperire de 70% până la 85% a populației pentru ca lucrurile să revină la normal.
Conform Bloomberg’s Vaccine Tracker, Israelul, țara cu cea mai mare rată de vaccinare din lume, se îndreaptă spre o acoperire de 75% în doar două luni, SUA va atinge pragul de Anul Nou 2022 iar China peste 7 ani.
La actuala rată a vaccinării, conform Bloomberg, România va atinge pragul de 75% în 2,6 ani, Franța în 3,9 ani, Italia în 2,8 ani, Spania în 3,1 ani, Germania în 3,2 ani iar Canada în 9,7 ani.
Calculatorul Bloomberg oferă datele valabile în prezent, și nu ține cont de creșterea numărului de vaccinări, care va duce la reducerea timpul necesar pentru a atinge pragul de 75%.
8,5 miliarde de doze de vaccin, contractate în întreaga lume
Ritmul se va accelera mai mult pe măsură ce vor fi disponibile mai multe vaccinuri. Unele dintre cele mai mari centre de producere a vaccinurilor din lume, din India și Mexic, abia au început producția, potrivit Mediafax. Peste 8,5 miliarde de doze de vaccin au fost contractate de țări prin intermediul a peste 100 de acorduri. Doar o treime din țări și-au început chiar campaniile de vaccinare.
În comunitatea științifică, există definiții contradictorii pentru momentul în care se realizează imunitatea de grup. Unii speciliști cred că acest lucru ar putea începe cu mult înainte ca 75% dintre oameni să fie complet vaccinați. Alții îl definesc ca fiind momentul în care focarele nu se mai susțin. De exemplu, chiar dacă există o mulțime de cazuri într-o comunitate nevaccinată, imunitatea restului împiedică răspândirea bolii.
Noul vaccin de Johnson & Johnson a arătat recent rezultate pozitive folosind o singură doză, într-un studiu clinic amplu, ceea ce va grăbi procesul de atingere a imunității de grup, calculat acum la două doze de persoană.