Expoziție dedicată Mareșalului Constantin Prezan, erou al Primului Război Mondial
O expoziție organizată cu ocazia celebrării a 160 de ani de la nașterea mareșalului Constantin Prezan s-a deschis astăzi la sediul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare”din Vaslui.
Personalitate marcantă a istoriei poporului român, erou al Primului Război Mondial, mareșalul Constantin Prezan face parte din galeria marilor oameni de stat care au contribuit la înfăptuirea și menținerea actului Unirii de la 1 decembrie 1918.
Expoziția este organizată ca urmare a parteneriatului între Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) și Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui, alături de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național Moldova Iași.
Piese deosebit de valoroase
În cadrul expoziției au fost incluse șapte piese deosebit de valoroase din patrimoniul MNIR, care i-au aparținut mareșalului Constantin Prezanꓽ chipiul și epoleții de general de divizie, o centură de ceremonie, precum și distincțiile pe care acesta le-a primit pentru faptele extraordinare săvârșite în timpul Primului Război Mondial și pentru contribuția semnificativă la Marea Unire din 1918. Dintre acestea, amintim Ordinul Militar Mihai Viteazul, clasa I-a, (cea mai înaltă distincție militară de război a României), Ordinul Ferdinand I și Ordinul Casei Ernestine, în grad de comandor, precum și Ordinul Sfânta Ana, clasa a III-a cu spade.
Proiectul expozițional este organizat de prof. dr. Ramona Maria Mocanu, directorul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui și de Anca Iuliana Iordachi, muzeograf în cadrul aceleiași instituții.