Donald Trump a afirmat, miercuri, în ultima zi de mandat, că a fost o „mare onoare” să fie preşedinte al Statelor Unite şi s-a declarat încrezător că Administraţia Joseph Biden va avea succes, deoarece are premisele necesare.
„A fost o mare onoare, onoarea unei vieţi întregi; au fost patru ani extraordinari”, a declarat Donald Trump, la Baza aeriană Andrews.
„Au fost patru ani incredibili. Am realizat atât de multe lucruri împreună”, a adăugat Donald Trump.
Donald Trump a subliniat că a reconstruit armata şi economia SUA. „Sper că nu vă vor majora impozitele, dar, dacă vor face acest lucru, eu v-am spus asta”, a precizat Trump.
„Poporul american este extraordinar, avem o ţară extraordinară, a fost cea mai mare onoare să fiu preşedinte. Voi lupta întotdeauna pentru voi, voi urmări situaţia, vă voi asculta, iar viitorul acestei ţări nu va fi niciodată mai bun. Cred că viitoarea administraţie va avea succes, au bazele pentru a face ceva spectaculos. Noi vom reveni într-o anumită formă”, a spus Trump.