Porumbelul Joe, care a zburat tot drumul din SUA în Australia, la un pas să fie executat
Un rezident din Melbourne, Kevin Celli-Bird, l-a găsit pe porumbelul Joe. Era epuizat, în curtea din spatele casei. Pasărea era în mod clar în primejdie și bărbatul a aflat curând de ce.
După ce bărbatul a salvat și a îngrijit pasărea, a numit-o Joe. A doua zi, s-a uitat mai bine la ea. „Am o fântână în curtea din spate, pentru ca păsările să bea apă și să se spele. Era destul de slăbit. Așa că am zdrobit un biscuit uscat și l-am lăsat acolo pentru el”, a spus Celli-Bird pentru Associated Press.
A descoperit că porumbelul avea o bandă albastră distinctă pe picior. După ce a făcut niște săpături, Celli-Bird a descoperit că pasărea era un porumbel de curse. Dispăruse dintr-o cursă din Oregon în data de 29 octombrie 2020.
Cum a ajuns porumbelul Joe tocmai în Australia
Experții cred că pasărea ar fi putut fi deturnată de la drumul ei după ce a ajuns la bordul unei nave de marfă care a traversat Oceanul Atlantic. A mers cu ea înainte de a se îndrepta spre curtea din spate a salvatorului. Secretarul Asociației Naționale a Porumbeilor Australieni, Brad Turner, a declarat pentru London Economic că s-au întâmplat cazuri similare cu păsări din China.
Acest caz inedit ar putea fi o sursă de inspirație pentru următorul film de vară al Pixar. O poveste despre un porumbel călător, plin de viață, care a parcurs Oceanul Pacific din SUA până în Australia și este imediat urmărit de autorități ca să fie executat.
Porumbelul Joe a fost cruțat de condamnarea la moarte. Decizia a fost luată după ce autoritățile australiene au stabilit că este foarte puțin probabil ca Joe să fie american la urma urmei. Specialiștii au suspectat că „banda prinsă de picioarele păsării este o copie frauduloasă a unei benzi legitime de picioare”, informează IFLScience.
Cum au reacționat autoritățile când l-au descoperit
Povestea despre lunga călătorie a păsării a făcut înconjurul presei din Australia. Cei de la Serviciul Australian de Carantină și Inspecție au văzut povestea. Au anunțat că ar dori fie să deporteze pasărea, fie să o omoare. Bărbatul din Melbourne a fost contactat de departament. I s-a spus că pasărea nu are voie să rămână în Australia.
„Indiferent de originea sa, oricărei păsări domestice care nu a îndeplinit cerințele privind starea de sănătate și testarea importului nu i se permite să rămână în Australia. Singurul rezultat posibil pentru gestionarea riscului de biosecuritate este uciderea păsării”, a declarat un purtător de cuvânt al departamentului, pentru BBC.
Australia are reguli stricte în privința lucrurilor care pot intra în țară. Să nu uităm că s-a mers chiar până la acuzarea lui Amber Heard de aducerea ilegală de câini în țară în 2015. Aceasta infracțiune presupune o posibilă pedeapsă de 10 ani de închisoare.
Vă invităm să citiți și:
Cât costă cel mai scump porumbel din lume ?
Caz rar în biologie: o femeie din SUA a văzut o pasăre jumătate mascul, jumătate femelă