Pandemia a amplificat rivalitatea dintre Statele Unite și China. Ce riscuri există la nivel global
Pandemia de coronavirus a intensificat rivalitatea dintre Statele Unite şi China, amplificând instabilitatea în relaţiile diplomatice internaţionale în viitor, relevă un raport privind riscurile la nivel mondial realizat de Forumul Economic Mondial.
Pandemia riscă să amplifice diferenţele de venit şi alte disparităţi în interiorul societăţilor şi între diverse ţări, generând riscuri suplimentare în relaţiile internaţionale, arată raportul, elaborat pe baza opiniilor a sute de manageri de companii, academicieni şi specialişti în gestionarea riscurilor asociaţi Forumului Economic Mondial, informează publicaţia The Wall Street Journal.
Alte țări, forțate să aleagă între SUA și China
„Pandemia a consolidat puterea de stat şi a intensificat rivalitatea între Statele Unite şi China”, forţând alte ţări să aleagă de ce parte sunt, arată raportul.
„În contextul în care forţa unor alianţe s-a diminuat, relaţiile diplomatice vor deveni mai instabile în punctele în care se întâlnesc plăcile tectonice ale superputerilor”, subliniază raportul, elaborat de Formul Economic Mondial, potrivit Mediafax.
O relansare profund inegală
„Dezvoltarea mai multor vaccinuri ar putea prefigura începutul relansării după criza COVID-19, dar fisurile structurale pe care criza le-a exacerbat, cu impact asupra bunăstării individuale, rezistenţei societale şi stabilităţii mondiale, riscă să genereze o relansare profund inegală”, concluzionează raportul.