Cercetătorii români vor să inventeze un dispozitiv care detectează uleiul falsificat
Cercetătorii de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați lucrează la un dispozitiv care detectează uleiurile de măsline falsificate. Dispozitivul va fi brevetat și va fi un instrument foarte util pentru persoanele care controlează calitatea alimentelor, susțin cercetătorii.
Proiectul unic în Europa este coordonat de un profesor de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați. Ideea a plecat de la o specializare în Spania, unde cercetătorul s-a familiarizat cu funcționarea senzorilor pentru determinarea calității uleiurilor de măsline. Împreună cu șase colegi și studenți, el vrea să construiască un dispozitiv unic pe continentul european.
„În cadrul Proiectului, ne propunem, pe de o parte, să realizăm un studiu care va include modalități de falsificare a uleiului de măsline, iar pe de alta, să confecționăm un sistem/aparat de detectare a falsificării uleiurilor de măsline, bazat pe analiza biosenzorilor. Dispozitivul, unic în Europa, va fi validat la nivel de laborator și testat pe un număr suficient de mare de mostre comerciale”, a explicat Constantin Apetrei, coordonatorul proiectului.
Cum va fi aparatul la care lucrează cercetătorii
Aparatul la care lucrează cercetătorii va fi portabil.
Încercăm să realizăm noi biosenzori specifici pe bază de nanobiomateriale, pentru detecția markerilor de puritate a uleiurilor de măsline, folosind detecția electrochimică și optică. Biosenzorii cu caracteristicile analitice optime vor fi integrați într-un sistem multisenzor portabil. Pentru analiza datelor provenite de la biosenzori se vor folosi o serie de variabile selectate prin intermediul unor metode de pre-procesare. Vor fi dezvoltate instrumente inteligente bazate pe metode de recunoaștere a modelului, analize multivariate, metode de clasificare, rețele neuronale artificiale, machine learning, metode de regresie”, a mai spus Apetrei.
Cercetătorul susține că dispozitivul va fi brevetat și va fi un instrument foarte util pentru cei care controlează calitatea alimentelor. Acesta ar putea fi folosit ca un test rapid în supermarketuri sau în instituțiile care se ocupă de protecția consumatorilor.