În decembrie 2019, un expert chinez în cancer, numit Zaosong Zheng, care lucra la Centrul Medical Beth Israel Deaconess din Boston, SUA, a fost arestat pentru că a încercat să plece cu 19 flacoane de probe biologice în China, pentru a-și putea continua cercetările.
Acum, Zheng a fost condamnat cu executare, în parte din cauza contribuției pe care ar fi trebuit să o aibă pentru societate, ca medic și cercetător. A fost forțat să părăsească SUA și să plece în China. De asemenea, nu i se va permite să se întoarcă timp de un deceniu.
În 2019, Zheng a fost arestat într-un aeroport și încarcerat 87 de zile, apoi a fost eliberat în custodie, după ce a fost prins cu flacoanele îndesate în bagaje înainte de plecarea în China, informează Futurism.
În cursul unei audieri virtuale, luna trecută, Zheng a pledat vinovat că a făcut declarații false, fictive sau frauduloase. Inițial a negat că a furat flacoanele, dar nu a ajuns să fie acuzat de încercarea de a scoate probele din SUA.
Asta pentru că s-a dovedit că flacoanele nu erau cu adevărat importante și, deși i-ar fi permis să-și continue cercetările în China, nu conțineau nimic deosebit de sensibil.
„Când Zheng a fost acuzat, guvernul nu analizase încă ce a luat Zheng de la Beth Israel”, se arată în nota de judecată a instanței. Analiza a fost finalizată și arată că Zheng a luat vectori de expresie ADN, cel mai probabil pe care el i-a lucrat. Un vector de expresie ADN este un instrument folosit pentru a insera un șir de ADN într-o genă.
Vectorii de expresie pot fi realizați ieftin de către cineva cu pregătire biomedicală limitată. „Ceea ce a luat Zheng a avut puțină valoare. A fost o reacție exagerată împotriva [cercetătorilor] chinezi”, a declarat Norman Zalkind, avocatul lui Zheng, pentru sursa citată anterior.
China a creat prima rețea cuantică integrată din lume care se întinde pe mii de kilometri
China ar fi început să desfășoare experimente de editare genetică pentru a produce „supersoldați”