Parcul de distracții Disneyland din Anaheim, California, devine centru de vaccinare împotriva COVID-19

13 01. 2021, 13:00

Primul parc de distracții Disney – Anaheim, California – devine centru de vaccinare împotriva Covid-19. Aici vor putea fi vaccinați mii de oameni în fiecare zi, în condițiile în care iconicul parc tematic este închis de la jumătatea pandemiei.

Parcul tematic va fi un amplu „centru de vaccinare”, scrie Forbes. Centrul urmează să se deschidă la sfârșitul acestei săptămâni, au spus oficialii.

În acest moment, se pot vaccina aici numai californienii care intră în prima etapă, respectiv lucrătorii din domeniul sănătății, oamenii legii și cei cu vârsta peste 75 de ani.

Los Angeles, afectat în mod deosebit de COVID-19

Informația vine după ce oficialii au anunțat că și Stadionul Dodger, „casa” echipei de baseball Los Angeles Dodgers, va deveni centru de vaccinare COVID-19.

39.839 de noi cazuri de SARS-CoV-2 s-au înregistrat luni în California. Conform New York Times, statul ocupă locul trei în țară în privința cazurilor COVID-19 pe cap de locuitor. Los Angeles, aflat în apropiere de Disneyland, a fost afectat în mod deosebit, având luni aproape o treime din totalul cazurilor noi – 12.617 cazuri, potrivit Mediafax.

Disneyland, închis încă din martie 2020

Disneyland a rămas închis din martie. Închiderea parcului a avut un efect economic devastator asupra zonei, spun oficialii, iar parcurile tematice Disney au făcut concedieri masive.