Ducele și ducesa de Sussex au abandonat rețelele sociale în timp ce se concentrează pe noile lor roluri în SUA, anunță The Guardian.
Harry și Meghan, care au adunat peste 10 milioane de urmăritori pe contul lor oficial de Instagram, au fost dezamăgiți de „ura” pe care au întâlnit-o online.
Conform Sunday Times, cei doi, care au renunțat anul trecut la rangul de membri „seniori” ai familiei regale, nu intenționau să folosească rețelele sociale pentru organizația lor non-profit, Archewell.
Decizia vine după zile întregi de critici la adresa companiilor de social media pentru că i-a oferit o platformă președintelui Donald Trump, care a fost suspendat pe Twitter, Facebook și Instagram săptămâna trecută după ce a incitat mulțimea care a făcut pătruns în Capitoliu miercuri.
Principalul cont de socializare al lui Harry și Meghan a fost @sussexroyal pe Instagram, care are 10,4 milioane de urmăritori, potrivit Mediafax.
Totuși, pe contul de Instagram nu a mai fost postat conținut nou din luna martie 2020.