Cererea lui Julian Assange de eliberare pe cauţiune a fost respinsă de o instanţă britanică
Un tribunal din Londra a respins, miercuri, solicitarea activistului pentru transparenţă Julian Assange, fondatorul site-ului WikiLeaks, de eliberare pe cauţiune, informează agenţia Reuters.
Judecătoarea Vanessa Baraitser a motivat decizia prin faptul că Julian Assange riscă să se sustragă controlului judiciar. „Există motive întemeiate să credem că, dacă domnul Assange ar fi eliberat astăzi, nu s-ar mai prezenta în instanţă pentru procedurile de apel”, a argumentat judecătoarea.
„În privinţa domnului Assange, cazul nu a fost câştigat încă. Rezultatul apelului nu este cunoscut încă”, a subliniat judecătoarea, referindu-se la decizia definitivă care urmează să fie pronunţată în privinţa extrădării.
O instanţă din Marea Britanie a respins solicitare de extrădare în SUA a activistului
O instanţă judiciară din Marea Britanie a respins luni, printr-o decizie preliminară, solicitarea autorităţilor americane de extrădare în SUA a activistului pentru transparenţă Julian Assange, fondatorul site-ului WikiLeaks. Judecătoarea Vanessa Baraitser a decis blocarea solicitării de extrădare din cauza problemelor mintale pe care le are Julian Assange şi a riscului de a se sinucide în detenţie în SUA.
Departamentul Justiţiei de la Washington a anunţat că va continua să ceară Marii Britanii extrădarea lui Julian Assange.
Julian Assange susţine că este vorba de un caz motivat politic
Julian Assange, în vârstă de 49 de ani, este dat în urmărire de autorităţile americane după publicarea a mii de documente clasificate în perioada 2010-2011, potrivit Mediafax.
Julian Assange contestă extrădarea şi susţine că este vorba de un caz motivat politic. Autorităţile americane pot contesta decizia în termen de 14 zile.