Cei mai bogați din pandemie. Cine sunt și cu cât le-au crescut conturile?
Jeff Bezos, Elon Musk şi Eric Yuan, fondatorul Zoom, sunt cei mai bogaţi oameni ai lumii într-un top 500. Celor mai bogaţi 500 de oameni din lume le-au crescut conturile în pandemie cu 1,8 trilioane de dolari.
Jeff Bezos a devenit cel mai bogat om din lume, urmat de Elon Musk. Câştigul celor doi, combinat, ajunge la 217 miliarde de dolari. Eric Yuan, fondatorul Zoom a ajuns la o avere de 20 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.
Jeff Bezos, CEO al Amazon, a devenit şi cel mai bogat om din lume. Pe locul doi este Elon Musk, fondatorul Tesla. Ei nu au simţit pandemia. Sau, cel puţin, nu la buzunar. Câştigul combinat al celor doi, din ultimul an, este de 217 miliarde de dolari.
„Am construit în peste 20 de ani 840 miliarde de dolari, avere pentru alţi oameni. Cred puternic în capacitatea capitalismului şi a pieţelor libere de a rezolva multe din problemele lumii”, a spus Jeff Bezos.
Venituri uriașe și pentru fondatorul Zoom
Şi pentru că întâlnirile au fost mai mult în mediul online, Eric Yuan, fondatorul Zoom, a urcat şi el la o avere de 20 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, citat de Mediafax.
„Criza pandemică a schimbat complet aproape tot. O mulţime de utilizatori noi din întreaga lume. Este folosit de şcoli pentru cursuri, pentru orele de dans, folosit la Emmy Award, la show-uri (Saturday Night Live)”, a declarat Eric Yuan, fondator Zoom.
Celor mai bogaţi 500 de oameni din lume le-au crescut conturile în pandemie cu 1,8 trilioane de dolari. Averea lor adunată a ajuns, astfel, la 7,6 trilioane de dolari.