Câte doze de vaccin Pfizer/BioNTtech împotriva COVID-19 poate accesa România
România poate accesa peste 10 milioane de doze de vaccin pe baza contractului semnat de Comisia Europeană cu Pfizer/BioNTech, precizează autoritățile de la București.
„Pe baza contractului semnat de Comisia Europeană cu Pfizer și BioNTech, România poate accesa peste 10 milioane de doze de vaccin. În plus, în acest moment, Comisia Europeană urmărește dezvoltarea unui portofoliu divers de vaccinuri candidate pe platforme diferite, astfel încât să crească șansele de a avea mai multe vaccinuri disponibile, după autorizarea de punere pe piață acordată de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA)”, precizează Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.
Vaccinul de la Moderna, evaluat în ianuarie
La începutul lunii ianuarie, EMA urmează să finalizeze evaluarea celui de-al doilea vaccin împotriva COVID-19, respectiv vaccinul dezvoltat de compania Moderna, potrivit Mediafax.
„Numărul de doze repartizat României din vaccinurile ce ar putea obține recomandarea din partea EMA și autorizarea din partea Comisiei Europene va fi stabilit în aceeași manieră în care s-a perfectat contractul cu primul producător al cărui produs a trecut deja de aceste trepte”, adaugă CNCAVC.
Comisia Europeană a semnat contracte cu șase companii
„Până în acest moment, Comisia Europeană a semnat contracte cu șase companii. În baza acestor contracte semnate și în funcție de ce vaccinuri vor fi, în continuare, recomandate de către EMA și autorizate de către Comisia Europeană, România va putea accesa numărul de doze necesar pentru vaccinarea a 10,7 milioane de persoane, cu posibilitatea de suplimentare”, mai precizează CNCAVC.