Pentru prima dată de la incendiul care aproape a distrus-o, catedrala Notre-Dame din Paris a găzduit un concert coral din Ajunul Crăciunului, o tradiție anuală în Franța, relatează Reuters.
Într-o concesie a faptului că edificiul este încă în curs de refacere, coriștii purtau căști și costume de protecție, iar publicul nu a avut acces.
Concertul a fost înregistrat în catedrală la începutul acestei luni și a fost transmis la televiziunea franceză joi, chiar înainte de miezul nopții.
Corul a interpretat piese clasice de Mozart și Schubert, dar și un repertoriu mai accesibil, inclusiv „Jingle Bells”.
„A fost foarte emoționant”, a spus violoncelistul Gautier Capucon, descriind experiența înregistrării concertului. Alături de un organist, el a oferit acompaniamentul muzical pentru cor.
Catedrala, un punct de reper al arhitecturii gotice datând din secolul al XIII-lea și o atracție turistică majoră, a luat foc pe 15 aprilie 2019. Incendiul a distrus turla și acoperișul.
Președintele francez Emmanuel Macron s-a angajat să refacă catedrala în termen de cinci ani, potrivit Mediafax.
Până în prezent, majoritatea lucrărilor de pe amplasament s-au concentrat pe asigurarea siguranței clădirii, inclusiv eliminarea plumbului toxic de pe acoperiș.
În luna aprilie a acestui an, șapte persoane au avut voie să participe la o ceremonie religioasă în catedrală pentru a marca Vinerea Mare.