MacKenzie Scott, fosta soție a fondatorului Amazon Jeff Bezos, a donat peste 4 miliarde de dolari băncilor de alimente și fondurilor de ajutor de urgență, în patru luni, relatează BBC.
Într-o postare pe blog, MacKenzie Scott a spus că vrea să ajute americanii care se luptă cu efectele pandemiei.
MacKenzie Scott este a 18-a cea mai bogată persoană din lume, averea ei urcând cu 23,6 miliarde de dolari anul acesta, la 60,7 miliarde de dolari.
O mare parte din avere provine din divorțul de Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume.
Într-o postare pe blog MacKenzie Scott spune că a ales mai mult de 380 de organizații caritabile pentru donații, având în vedere aproape 6.500 de organizații.
„Pierderile economice și rezultatele în materie de sănătate deopotrivă au fost mai grave pentru femei, pentru oamenii de culoare și pentru persoanele care trăiesc în sărăcie. Între timp, a crescut substanțial bogăția miliardarilor”.
MacKenzie Scott a donat 1,7 miliarde de dolari pentru 116 organizații caritabile în iulie, spunând că dorește să atragă atenția asupra „organizațiilor și liderilor care conduc schimbarea”. Acest lucru duce totalul donațiilor sale pentru anul în curs la aproape 6 miliarde de dolari.
Anul trecut Scott a semnat Giving Pledge, un angajament al celor mai bogați indivizi și familii din lume de a-și dona cea mai mare parte a averilor. „Am o sumă disproporționată de bani de împărțit”, a scris ea.
Și Jeff Bezos, care este șeful Amazon, a a făcut donații, angajând 10 miliarde de dolari în probleme legate de schimbările climatice. În noiembrie, el a anunțat prima dintre aceste donații, oferind aproape 800 de milioane de dolari către 16 grupuri, potrivit Mediafax. Averea lui Bezos a crescut cu 70 miliarde de dolari în acest an, pentru a ajunge la 185 de miliarde de dolari, potrivit indicelui Bloomberg Billionaires Index.