Un grup de parlamentari britanici au anunțat că lipsesc 50 de miliarde de lire sterline în numerar și au îndemnat Banca Angliei să investigheze, relatează CNN.
Banii sunt „ascunși undeva, dar Banca Angliei nu știe unde, pentru cine sau pentru ce, și nu pare foarte curioasă”, spune într-un comunicat Meg Hillier, președinta Comitetului pentru conturi publice (PAC) al Camerei Comunelor, care supraveghează finanțele guvernamentale. „Ar trebui să fie mai îngrijorată cu privire la faptul că lipsesc 50 de miliarde de lire sterline”, a adăugat ea.
Banca Angliei a replicat. „Membrii publicului nu trebuie să explice Băncii de ce doresc să dețină bancnote. Acest lucru înseamnă că bancnotele nu lipsesc”, a declarat un purtător de cuvânt într-un comunicat, adăugând că banca centrală va continua să satisfacă cererea publică de bancnote.
În ciuda utilizării crescute a plăților digitale, cererea de numerar a crescut în majoritatea economiilor avansate de la criza financiară globală, potrivit unui raport din 2018. Acest lucru a fost parțial determinat de ratele mai mici ale dobânzilor, se arată în raport, care au redus randamentul economiilor deținute la bănci.
„Vedem utilizarea tot mai mare a numerarului ca un depozit de valoare, spre deosebire de scopuri tranzacționale”, a declarat casierul-șef la Banca Angliei Sarah John, într-o declarație în fața Comitetului pentru conturi publice din octombrie. Îngrijorările legate de forța instituțiilor financiare de după criza din 2008 au contribuit, de asemenea, la aceasta, a adăugat ea.
Și, deși a existat o scădere accentuată a cererii de bancnote și monede în timpul carantinei coronavirusului în acest an, de atunci aceasta și-a revenit, oamenii adunând și mai mulți bani acasă ca urmare a pandemiei.
Numărul de bancnote aflate în circulație în Marea Britanie a atins un nivel record de 4,4 miliarde de unități în iulie, cu o valoare totală de 76,5 miliarde de lire sterline (103 miliarde de dolari), potrivit unui raport din septembrie al Biroului Național de Audit (NAO), care monitorizează cheltuielile guvernamentale. Pentru comparație, în anul 2000 erau 1,5 miliarde de bancnote în valoare de aproximativ 24 miliarde de lire sterline, Mediafax.
În același timp, volumul plăților în numerar a scăzut, o tendință susceptibilă să se accelereze din cauza pandemiei. Acum un deceniu, numerarul a fost utilizat în șase din 10 tranzacții; anul trecut a fost pentru mai puțin de trei.
Banca Angliei estimează că între 20% și 24% din bancnotele aflate în circulație sunt utilizate pentru tranzacții în numerar, și alte 5% sunt deținute de gospodăriile britanice ca economii.
„Se știe puțin despre restul, în valoare de aproximativ 50 de miliarde de lire sterline, dar posibilele explicații includ dețineri în străinătate pentru tranzacții sau economii și, eventual, dețineri în Marea Britanie de economii interne nedeclarate sau pentru utilizarea în economia gri”, a spus NAO în raportul său.