Danemarca va pune capăt tuturor explorărilor noi de petrol și gaze din Marea Nordului
Danemarca va pune capăt tuturor explorărilor noi de petrol și gaze din Marea Nordului, ca parte a unui plan mai mare de oprire a extragerii combustibililor fosili până în 2050, anunță BBC.
Guvernul danez a acceptat, de asemenea, să anuleze ultima rundă de licențiere, care acordă firmelor permisiunea de a căuta și extrage petrol și gaze.
„Acum punem capăt definitiv epocii carburanților fosili”, a declarat ministrul danez al climatului.
Danemarca dispune de 20 de zăcăminte de petrol și gaze
Greenpeace Danemarca a descris anunțul ca fiind un „moment important”.
Danemarca este în prezent cel mai mare producător de petrol din Uniunea Europeană, dar produce mult mai puțin decât Norvegia sau Marea Britanie, din afara UE. Producția este de 103.000 de barili pe zi în 2019, potrivit unei analize realizate de gigantul petrolier britanic BP
Danemarca dispune de 20 de zăcăminte de petrol și gaze, pe teritoriul său existând 55 de platforme de foraj.
„Această decizie va avea efecte în întreaga lume”
„Suntem cel mai mare producător de petrol din Uniunea Europeană și, prin urmare, această decizie va avea efecte în întreaga lume”, a declarat joi ministrul danez al climatului, Dan Jorgensen, potrivit Mediafax.
Decizia va costa Danemarca aproximativ 13 miliarde de coroane (1,1 miliarde de lire sterline), potrivit estimărilor ministerului energiei, deși a declarat că această sumă este supusă unei incertitudini substanțiale.
Danemarca își propune să reducă emisiile de gaze cu efect de seră de la nivelurile din 1990 cu 70% până în 2030, precum și să atingă emisii zero până în 2050 – ambele obiective adoptate în lege.