Pârtiile de schi din Italia vor fi închise pe întreaga perioadă a Sărbătorilor de iarnă

04 12. 2020, 01:03

Pârtiile de schi din Italia vor fi închise pe întreaga perioadă a Sărbătorilor de iarnă, iar cei care merg la schi în alte țări vor sta în carantină – este una din prevederile noilor măsuri care intră în vigoare din 4 decembrie în Italia.

Conform Corriere della Sera, se vor menține multe interdicții deja în vigoare, precum și împărțirea Italiei în culorile galben, portocaliu și roșu, în funcție de indicele de infectare.

Speranța autorităților este ca până la Crăciun toate regiunile să facă parte din zona galbenă, cu un indice de contaminare scăzut.

Astfel, conform noilor norme, teleschiurile și pârtiile de schi vor fi închise pentru întreaga perioadă de Crăciun. Ipoteza de a putea ajunge la un acord la nivel european cade și, prin urmare, Italia a decis să oprească sărbătorile la munte. Guvernul decisese, de asemenea, să închidă hotelurile de la munte, însă discuția în acest sens nu este încă închisă.

Pentru a descuraja plecările peste graniță, în special în țările care au decis să permită schiatul, s-a stabilit că cei care se întorc din în străinătate după 20 decembrie vor trebui să stea în carantină. Pentru cei care revin în Italia înainte de această dată, va fi suficient să facă un test Covid.

Petreceri „blindate” de Crăciun și Revelion

Președintele italian Sergio Mattarella a semnat decretul-lege privind călătoriile, care confirmă înăsprirea regulilor de sărbători. Crăciunul și Anul Nou sunt „blindate” în interiorul localităților, iar din 21 decembrie până în 6 ianuarie nu se poate trece nici dintr-o regiune în alta.

De Crăciun și Revelion, italienii trebuie să rămână în localitățile în care trăiesc, iar din 21 decembrie până în 6 ianuarie nu se poate circula între regiuni, scrie ANSA.

De asemenea, următorul decret ar urma să confirme școala online până pe 7 ianuarie. Începând cu această dată, 50% dintre elevii de liceu vor reveni la clasă.

Interzicerea circulației pe timp de noapte rămâne în vigoare, iar de Revelion de prelungește până la 7 dimineața, în loc de 5. Între orele 22.00 și 7.00 sunt permise doar călătoriile motivate de necesități precum munca sau sănătatea, potrivit Mediafax.

Astfel, regulile nu sunt relaxate între Crăciun și Bobotează, dimpotrivă, rămân „rigide”, indiferent de „culoarea” regiunilor.

Regiunile au rămas să discute despre „situațiile de necesitate” care vor permite călătoriile.