Medicul Virgil Musta spune că ar trebui să ne izolăm la apariția oricărui simptom care ar putea sugera o răceală
Medicul epidemiolog Virgil Musta recomandă persoanelor răcite să se izoleze acasă la orice simptom, să ceară evaluare la spital în cazul în care au febră mare 3-4 zile, tuse seacă, dureri toracice, dureri de cap și senzația de lipsă de aer.
„În pragul Sărbătorilor de iarnă, dar și cu ocazia Marii Uniri, aș dori să ne menținem cu toții speranța revenirii la normalitate, iar aceste sărbători să ne găsească sănătoși pe cât mai mulți posibil dintre noi și cu adevarat uniți în acest război cumplit, care ne-a afectat viața tuturor. Sunt sigur că vom câștiga, dar acum, mai mult ca niciodată, trebuie sa fim înțelepți, cumpătați și cu răbdare”, este mesajul medicului din Timișoara.
Medicul vorbește despre pregătirile în Timișoara și în județul Timiș pentru pacienții care rămân acasă pentru a se trata, fie deoarece nu vor mai fi locuri suficiente în spitale, fie pentru că nu doresc să rămână în spital.
„Să nu uităm ce s-a întâmplat la începutul pandemiei în Italia”
„Să nu uităm ce s-a întâmplat la începutul pandemiei în Italia, când pur și simplu nu mai erau locuri în spitale, iar mortalitatea a crescut atunci de la 3-4% la peste 12%. Nu puteam sta cu mâinile în sân, știam că trebuie să fac ceva și m-am bucurat mult că acest proiect a prins contur, prin implicarea comunității”, menționează epidemiologul, cu referire la programul pilor inițiat la nivel local, numit „Oxigen pentru Timișoara”, potrivit Mediafax.
Pentru că îl abordează multă lume și îl întreabă cum să procedeze, Virgil Musta a scris câteva recomandări:
- La apariția oricărui simptom care ar putea sugera că sunteți răcit, izolați-vă la domiciliu, urmăriți evoluția și discutați permanent cu medicul de familie, care vă va îndruma. Este foarte important ca eventuala infecție SARS CoV 2 să fie descoperită cât se poate de timpuriu.
- Dacă sunteți depistat pozitiv, țineți legătura în continuare cu medicul de familie, el poate fi cel mai bun sfătuitor al dumneavoastră în această perioadă. Noi medicii specialiști de la Victor Babeș avem o colaborare foarte bună cu medicii de familie și ne informăm reciproc în interesul pacienților.
- Următoarele semne trebuie să vă facă să solicitați imediat evaluare în spital, pentru că pot anunța o evoluție posibil severă a boli: febră mare, care persistă mai mult de 3-4 zile sau reapare după o perioadă de afebrilitate, tuse seacă iritativă intensă, însoțită de dureri toracice, dureri musculare intense, dureri de cap intense, oboseală marcantă și senzația de lipsă de aer.
- Dacă starea dumneavoastra se înrăutățește, nu stați acasă până nu mai puteți respira sau până aveți dificultate mare în respirație, pentru că de cele mai multe ori este prea târziu să mai putem face ceva.
- Dacă aveti factori de risc (boli cronice), fiți și mai prudenți!
- În evoluția bolii există riscul, chiar și la persoanele cu forme ușoare, ca între a 7-a și a 10-a zi, inflamația să crească și să evolueze spre o formă severă. În această perioadă a bolii fiți foarte atenți, iar dacă apar semnele de severitate descrise mai sus, anuntați medicul de familie și prezentați-vă urgent la spital pentru a fi evaluați.