Home » D:News » Amenințarea lansată de Iran după asasinarea directorului programului nuclear

Amenințarea lansată de Iran după asasinarea directorului programului nuclear

Amenințarea lansată de Iran după asasinarea directorului programului nuclear
Mașina în care a fost asasinat Mohsen Fakhrizadeh / Credit foto: Profimedia
Publicat: 28.11.2020

Administraţia de la Teheran a ameninţat, vineri după-amiază, că va riposta la atacul soldat cu moartea lui Mohsen Fakhrizadeh, directorul programului nuclear iranian, iar ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, sugerează că atacul a fost comis de Israel.

„Vom lovi ca fulgerul asupra asasinilor acestui martir şi îi vom face să regrete acţiunea”, a declarat, potrivit agenţiei Reuters, Hossein Dehghan, consilier militar al ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem iranian.

„Teroriştii l-au asasinat pe un eminent om de ştiinţă iranian. Acest act de laşitate, care prezintă indicii serioase privind rolul Israelului, arată disperarea pentru acte beligerate a autorilor. Comunitatea internaţională trebuie să pună capăt ruşinoaselor standarde duble şi să condamne acest act specific terorismului de stat”, a transmis Mohammad Javad Zarif, ministrul iranian de Externe.

Mohsen Fakhrizadeh, directorul programului nuclear iranian, a fost asasinat într-un atac armat comis la periferia Teheranului. Atacul a avut loc vineri în localitatea Absard, conform agenţiei Fars. Martorii au auzit focuri de armă şi explozii, care au vizat vehiculul în care se afla Mohsen Fakhrizadeh.

Teheranul a confirmat asasinarea lui Mohsen Fakhrizadeh. „Elemente teroriste au atacat maşina lui Mohsen Fakhrizadeh, directorul Centrului militar de Cercetare şi Inovare. Mohsen Fakhrizadeh a fost rănit grav şi a fost transportat la spital. Din nefericire, echipa medicală nu a reuşit să îl resusciteze. Acest om de ştiinţă şi manager a devenit martir”, a anunţat Ministerul iranian al Apărării.

Programul nuclear iranian se numește „Speranţă”

Mohsen Fakhrizadeh, profesor de fizică şi ofiţer în cadrul Gardienilor Revoluţiei, este considerat directorul programului nuclear iranian numit „Amad” („Speranţă”). Serviciile secrete din Israel şi din Statele Unite suspectează că Iranul încearcă să fabrice arme nucleare. Potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), programul „Amad” s-a încheiat la începutul anilor 2000.

În 2018, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, declara că Mohsen Fakhrizadeh este directorul programului nuclear iranian. „Să reţineţi acest nume: Fakhrizadeh”, a afirmat Netanyahu. Israelul a fost suspectat în trecut că a asasinat savanţi iranieni implicaţi în programul nuclear, notează cotidianul Times of Israel.

Armata israeliană a primit ordine să se pregătească pentru posibilitatea unui atac

Armata israeliană a primit ordine în ultimele săptămâni să se pregătească pentru posibilitatea unui atac al Statelor Unite asupra Iranului la finalul mandatului preşedintelui american în funcţie, Donald Trump, au afirmat oficiali israelieni de rang înalt citaţi de site-ul de ştiri Axios.com.

Guvernul Benjamin Netanyahu a transmis armatei israeliene să fie pregătită pentru un astfel de scenariu nu pe baza unor informaţii specifice că Donald Trump va ordona un atac asupra Iranului, ci pentru că experţii israelieni anticipează o „perioadă foarte sensibilă” înainte de începerea mandatului preşedintelui Joseph Biden, pe 20 ianuarie 2021.

Armata israeliană s-a pregătit de posibile riposte ale Iranului în mod direct sau prin intermediari din Siria, Liban şi Fâşia Gaza. Ministrul israelian al Apărării, Benjamin Gantz, a discutat de două ori în ultimele două săptămâni cu secretarul interimar al Apărării din SUA, Christopher Miller, despre cooperarea militară şi despre Iran şi Siria. Duminică, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, şi Yossi Cohen, directorul serviciului israelian de informaţii Mossad, s-au deplasat în secret în Arabia Saudită, unde s-au întâlnit cu prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, şi cu secretarul de Stat american în exerciţiu, Mike Pompeo. Vizita se înscrie în eforturile Administraţiei Donald Trump de normalizare a relaţiilor dintre Arabia Saudită şi Israel.

Administraţia de la Teheran a ameninţat, săptămâna trecută, că va riposta la un eventual atac al Statelor Unite, pe fondul informaţiilor că preşedintele în funcţie, Donald Trump, ar vrea să lanseze o operaţiune pentru distrugerea instalaţiilor nucleare iraniene. „Orice acţiune împotriva naţiunii iraniene ar atrage cu siguranţă o reacţie devastatoare”, a declarat Ali Rabiei, purtătorul de cuvânt al Administraţiei de la Teheran, potrvivit Mediafax.

Potrivit unor surse citate de cotidianul The New York Times, preşedintele în funcţie al Statelor Unite, Donald Trump, a evocat ideea unui atac asupra instalaţiilor nucleare iraniene, în contextul unor nereguli semnalate de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. Consilierii lui Donald Trump l-au oprit să lanseze o acţiune militară, argumentând că un astfel de atac ar risca să genereze un conflict de amploare în ultimele săptămâni ale mandatului actualului preşedinte al SUA.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia Domnului”
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia ...
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?
Conexiunile sociale ne schimbă microbiomul, sugerează un studiu
Conexiunile sociale ne schimbă microbiomul, sugerează un studiu
Ce este „paradoxul coastei”?
Ce este „paradoxul coastei”?
Galaxiile UFO, ciudățeniile cosmice pe care astronomii le pot vedea abia acum, cu ajutorul Telescopului Webb
Galaxiile UFO, ciudățeniile cosmice pe care astronomii le pot vedea abia acum, cu ajutorul Telescopului Webb
Canada autorizează testarea cipurilor cerebrale de la Neuralink
Canada autorizează testarea cipurilor cerebrale de la Neuralink