Prețul petrolului crește în urma rezultatelor promițătoare ale vaccinurilor împotriva COVID-19
Prețurile petrolului au crescut cu mai mult de 1% luni, după câștigurile de săptămâna trecută, în condițiile în care comercianții anticipau că viitoarele vaccinări pentru coronavirus vor stimula o recuperare a cererii, relatează Reuters.
Sentimentul pozitiv a fost întărit și de așteptările ca Organizația țărilor exportatoare de petrol (OPEC), Rusia și alți producători, un grup cunoscut sub numele de OPEC +, să prelungească un acord de restrângere a producției.
Progres în dezvoltarea vaccinurilor pentru COVID-19
Țițeiul Brent a crescut cu 66 de cenți, la 45,62 dolari pe baril, până la 12:47 GMT, în timp ce țițeiul West Texas Intermediate a câștigat 52 de cenți, la 42,94 dolari pe baril. Ambele referințe au crescut cu 5% săptămâna trecută.
Perspectivele cererii s-au îmbunătățit, odată cu știrile care indică progresul în dezvoltarea vaccinurilor pentru COVID-19. Un oficial american a declarat că primele vaccinări în Statele Unite ar putea începe o zi sau două după obținerea aprobării autorităților de reglementare.
Producția ar putea fi redusă cu cel puțin trei luni
Compania farmaceutică AstraZeneca a anunțat luni că vaccinul său, dezvoltat împreună cu Universitatea din Oxford, este eficient în 70% din cazuri, potrivit Mediafax.
În ceea ce privește oferta, OPEC +, care se întrunește pe 30 noiembrie și pe 1 decembrie, va analiza opțiunile de prelungire a înțelegerii privind reducerea producției cu cel puțin trei luni, începând din ianuarie.