Bufnița descoperită în bradul de Crăciun din Manhattan va fi eliberată în sălbăticie
Pasărea a fost descoperită în bradul de Crăciun Rockefeller și va fi eliberată într-o pădure din apropierea centrului unde se recuperează.
Micuța bufniță care a supraviețuit călătoriei lungi din statul New York la Rockefeller Center din Manhattan pe un molid norvegian nu va fi dus înapoi la fosta sa casă pentru a fi eliberat înapoi în sălbăticie. În mod legitim, publicul se întreabă dacă asta nu îi va pune păsării viața în pericol, notează Live Science.
Au existat multe controverse legate de locul de eliberare”, a declarat Ellen Kalish, director și fondator al Ravensbeard Wildlife Center, o organizație nonprofit din Saugerties, New York, unde bufnița, numită Rockefeller după pomul de Crăciun unde a fost găsită, se recuperează. „Însă bufnițele din natură sunt nomade. Practic nu au un cuib stabil decât dacă își cresc o familie, caz în care amândoi partenerii ajută la hrănirea puilor și apoi își continuă viața singuri”.
Bufnița va fi eliberată într-o pădure din apropierea centrului unde se recuperează
Specialiștii care se ocupă de bufniță explică faptul că pentru a evita stresul asociat unei călătorii de una-două ore cu mașina până în pădurea din care provine pasărea, aceasta va fi eliberată în pădurea din apropierea centrului la finalul acestei săptămâni.
Oamenii de știință explică faptul că pasărea va fi lăsată pe o platformă din pădure pe care va fi pusă și mâncare, asta în cazul în care bufnița nu va putea să își facă rost de hrană în acea seară. Cel mai probabil, la scurt timp bufnița va părăsi pădurea în care a fost eliberată și se va îndrepta oriunde își dorește, poate chiar și în pădurea din care a fost adusă odată cu bradul în care a fost găsită.
Citește și:
Pui de bufniţă, salvat de sub o maşină de un profesor de la Facultatea de Istorie din Galaţi
Dacă nu vrei să vezi o bufniţă goală, priveşte în altă parte – FOTO