Anthony Fauci se declară încrezător în apariţia unui vaccin
Dr. Anthony Fauci a declarat că SUA este într-o situaţie foarte dificilă: sunt peste 10 milioane de persoane infectate şi peste 240.000 au murit. Totuşi, Fauci vrea să vadă soarele de pe strada lui și este încrezător în apariția unui vaccin.
Medicul a spus că este încrezător în apariţia unui vaccin, după ce Pfizer a anunţăt că vaccinul dezvoltat împreună cu BioNTech are o eficienţă de 90% în prevenirea infecţiei cu coronavirus. Astfel, crede el, sunt şanse ca şi al doilea să aibă succes.
Fauci a vorbit la Catedrala Naţională din Washington, la un eveniment virtual, despre perspectivele unui al doilea val de virus şi un vaccin. El spune că speră ca până în aprilie, mai şi iunie, cetăţeanul obişnuit să se poată vaccina.
Respectarea măsurilor de sănătate publică poate face mai mult decât un lockdown
În plus, a precizat că oamenii trebuie să înţeleagă că măsurile de sănătate publică, cum ar fi purtatul măştii, distanţarea socială şi spălatul pe mâini pot face mai mult decât un lockdown.
„Ceea ce sperăm este că cei care ezită la vaccinare, care sunt sceptici în privinţa unui vaccin, vor vedea că eficacitatea acestuia este atât de mare încât se vor răzgândi cu privire la dorinţa de a se vaccina. Cealaltă parte a veştii bune este că există şi alte vaccinuri, unele aproape identice, cum ar fi produsul Moderna, care va fi evaluat în săptămâna viitoare, la câteva zile, pe care le anticipăm, deşi nu vrei să te ia valul, că va fi la fel de bun sau aproape de asta. (…) Dacă ar fi fost acum 15, 20 de ani, ne-ar fi trebuit câţiva ani pentru a ajunge unde suntem acum”, a explicat Anthony Fauci.