Mașină Tesla în valoare de 50.000 de euro, furată din Norvegia și găsită în Suceava

16 11. 2020, 01:03

O mașină Tesla, în valoare de 52.000 de euro, care fusese furată în Norvegia, a fost găsită în Suceava. Mașina a fost descoperită de polițiștii de frontieră, lângă un imobil dintr-o localitate suceveană.

Potrivit anchetatorilor, polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației cu sprijinul polițiștilor din cadrul ITPF Iași au descoperit și confiscat un autoturism marca Tesla, în valoare de 52.000 de euro, căutat de autoritățile din Norvegia.

Mașina valorează aproximativ 250.000 de lei

Descoperirea a avut loc joi, în jurul orei 21.00, la un imobil de pe raza localității Marginea, județul Suceava. Polițiștii de frontieră au făcut verificări suplimentare, în bazele de date, în urma cărora au constatat faptul că mașina Tesla este căutată pentru confiscare, alertă fiind introdusă de autoritățile din Norvegia, potrivit Mediafax.

Mașina, în valoare de aproximativ 250.000 de lei, a fost transportată la sediul Poliției de Frontieră, iar poliţiştii efectuează cercetări pentru infracțiunile de tăinuire.