Cum poate cere o persoană suspendarea carantinei în Germania. Singura condiție care trebuie îndeplinită
Perioada de carantină poate fi suspendată înainte de expirarea termenului standard de 10 zile dacă persoana în cauză face un test pentru depistarea infecției cu COVID-19, începând cu a cincea zi după intrarea în Germania, precizează MAE.
Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile germane au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Germaniei, în special cu privire la regimul de carantină în cazul persoanelor care sosesc din zone de risc, inclusiv din România.
Măsurile sunt aplicabile începând cu data de 8 noiembrie 2020 și vizează, în principal, reducerea perioadei de carantină obligatorie de la 14 la 10 zile, precum și restrângerea semnificativă a posibilității de exceptare de la măsura carantinei prin prezentarea unui test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat anterior intrării pe teritoriul german.
Perioada de carantină poate fi suspendată înainte de termenul standard de 10 zile
Astfel, conform informațiilor comunicate de autoritățile germane, perioada de carantină poate fi suspendată anterior expirării termenului standard de 10 zile numai dacă persoana în cauză efectuează un test pentru depistarea infecției cu COVID-19, începând cu a cincea zi după intrarea în Germania și doar de la momentul comunicării unui rezultat negativ al testării, potrivit Mediafax.
Cei care intenționează să se deplaseze în Germania trebuie să fie bine informați
De asemenea, persoanele care sosesc din zone de risc trebuie să își înregistreze datele personale aici.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care intenționează să se deplaseze în Republica Federală Germania să se informeze cu privire la eventuale modificări de ultim moment sau elemente de specificitate stabilite de landul de destinație.