Top 10 invenții care au eșuat în misiunea lor de a schimba lumea
Unele invenții, deși ambițioase, sfârșesc prin a fi uitate.
Capacitatea de a inova este una dintre cele mai importante atribute ale speciei noastre, dar cu toate astea, în unele cazuri, produsele creativității noastre se dovedesc a nu se ridica la înălțimea așteptărilor. Adesea se întâmplă ca unele invenții pur și simplu să fie trecute cu vederea de public, în ciuda speranțelor care îi animă pe cei care le-au creat. Listverse a creat o listă cu zece astfel de invenții.
10. Tancul zburător
Tancurile zburătoare au fost concepute pentru a combina puterea de foc a vehiculelor blindate și cu cea a superiorității aeriene, dar, în mod evident a fost un eșec. În esență, acestea erau aripi de planor atașate la tancuri și puteau fi remorcate sau transportate sub un avion. Apoi ar fi fost eliberate și ar fi pornit în luptă pentru a sprijini operațiunile de infanterie. Unele rapoarte sugerează faptul că URSS a investit în astfel de proiecte până în jurul anilor 1970.
În timp ce tancurile zburătoare au rămas un concept fantezist, ele au fost în mare parte înlocuite de tehnologia modernă. AC-130 Gunship este încărcat cu echipamente și armament care fac ca tancurile să arate ca niște jucării. Aceștia au la bordul lor arme Gatling de 25 mm sau 40 mm și un tun de 105 mm, ceea ce le face superioare unui tanc.
9. Videotelefoanele
Cu mult înainte de invenția televiziunii, oamenii își imaginau o lume în care puteau purta o conversație telefonică în timp ce puteau vedea persoana cu care purtau o conversație. Din această cauză, tehnologia pentru a face exact asta a fost dezvoltată, din nefericire, la un cost ridicat pentru o piață de consum care își imagina videotelefoane de zeci de ani.
În momentul în care un astfel de produs a fost pus pe piață, acesta era mult prea scump și puțini își puteau permite. Primele dispozitive costau în 1.500 de dolari bucata, iar abonamentul costa aproape 100 de dolari pe lună, ceea ce îl face inaccesibil pentru consumul de masă și o achiziție nesigură pentru companii.
8. Mașina de citit Fiske
Bradley Allen Fiske a creat numeroase invenții de-a lungul vieții sale, desigur, nu fiecare dintre ei a fost la fel de bine gândit ca vizorul său telescopic pentru navele de război. O astfel de invenție, Mașina de citit Fiske, a încercat să schimbe modul în care lumea a digerat informațiile, dar nu a reușit să ajungă la cititorii din lumea întreagă.
Ideea lui a fost de a crea un mic dispozitiv portabil cu o lentilă de mărire pentru un ochi și un scut care să-l mascheze pe celălalt. Textul era minituarizat folosind tehnici de gravare foto și a fost tipărit pe carduri de aproximativ 15 pe cinci centimetri. Folosind dispozitivul, o persoană ar putea privi prin obiectiv și poate citi tot ce este imprimat pe card. Ideea a fost de a reduce nevoia de hârtie, de a crea un nou mod de a consuma literatura. Nu a fost neapărat o idee proastă, dar nu a fost modul în care oamenii doreau să citească cărți, iar aparatul de citit Fiske nu a ajuns niciodată la producția de masă
7. Criptomonedele
Prima criptomonedă din lume a fost Bitcoin, când a fost creată în 2008, de către o persoană sau grup necunoscut, părea că ar putea fi o invenție care poate schimba lumea. Criptomonedele sunt forme de monedă digitală care există fără o bancă centrală sau un administrator.
La început, Bitcoin nu valora prea mulți bani din lumea reală, dar până în 2016, valoarea lor a ajuns la 2.900 USD și, în termen de cinci ani, au atins valoarea maximă de 19.511 USD, deși această valoare s-a prăbușit rapid. Cu toate acestea, natura anonimă a exploatării de criptomonede și a cheltuielilor lor a reprezentat o inovație benefică doar organizațiilor criminale.
6. Proiectoarele care să funcționeze pe timp de zi
Când mergem la filme, ne află într-o cameră întunecată, iar singura sursă semnificativă de lumină este lampa puternică din proiector. Această lumină este reflectată de pe ecran și funcționează cel mai bine atunci când nu există alte surse de lumină, pornirea unei surse secundare ar duce la scăderea calității proiecției pe care o urmărim.
În 1910, a apărut o invenție care încerca să evite aceste probleme, proiectoarele care să funcționeze în lumina zilei. Această invenție presupunea folosirea unor ecrane mai întunecate, proiectoare mai luminoase și mai puternice. California a adoptat chiar o lege care prevedea că cinematografele erau obligate să-și lumineze suficient teatrele, astfel încât clienții să se poată vedea. În scurt timp, cinefilii au început să atragă atenția că, în ciuda acestor eforturi, filmele aveai o calitate foarte scăzută.
5. Heliomotorul
În 1900, Dr. William Calver a creat un dispozitiv pe care l-a numit heliomotor, despre care credea că va revoluționa industria energetică. El a fost inspirat de legenda razei de căldură a lui Arhimede pentru a crea un dispozitiv care să folosească energia solară.
El a crezut că poate să capteze energia solară cu ajutorul unui sistem de oglinzi care ar fi concentrat energia către cărămizi sau apă pentru o utilizare ulterioară. Inițial anunțul invenției a fost primit cu mult entuziasm, dar, foarte repede acesta a dispărut. Cauza? Acest motor se dovedea extrem de ineficient, chiar și față de motorul cu aburi.
4. Cinerama
Cinerama a fost dezvoltat de industria cinematografică pentru a contracara tendința în creștere a televiziunii. Prima dată când a fost folosit a fost în 1952, când filmul „This is Cinerama” a fost lansat pe Broadway. Noul format proiecta imaginea pe trei ecrane mari, curbate, creând o imagine masivă. A fost promovat ca viitor al vizionării de filme, totuși, nu a reușit niciodată să acapareze piața și, în cele din urmă, a căzut în obscuritate.
Problema cu tehnologia Cinerama, cel puțin inițial, a fost aceea că era nevoie de trei proiectoare și trei ingineri pentru a-și sincroniza perfect imaginile. Asta a însemnat că această tehnologie era prea scumpă și, în cele din urmă, a devenit doar o curiozitate.
3. Casele Dymaxion
În anii 1930, Buckminster Fuller a căutat să creeze o nouă industrie și să rezolve nevoia tot mai mare de locuințe la prețuri accesibile prin invenția Casei Dymaxion. Ideea a fost de a dezvolta o casă ușor de fabricat, care să poată fi construită rapid și să satisfacă nevoile cât mai multor oameni. Aceste case puteau fi livrate cu un camion către orice locație și puteau fi amenajate în doar două zile. Proiectul lor cuprindea două dormitoare și o baie, dar formatul lor standardizat s-a dovedit mai mult o problemă decât o soluție.
Era aproape imposibil să găsești mobilier care să se potrivească în interiorul unei case rotunde și nu exista nicio modalitate de a le personaliza. În ciuda faptului că locuințele relativ ieftine ar fi putut rezolva nevoia tot mai mare de case după cel de Al Doilea Război Mondial, Fuller a simțit că designul are nevoie de îmbunătățiri, dar nu a mai pus niciun alt prototip pe piață
2. Produsele care foloseau radiu
După descoperirea radiului în 1898, nu a trecut mult timp până când oamenii au început să-l introducă în fiecare produs imaginabil. Se credea pe larg că substanța era capabilă să facă totul, de la creșterea părului până la îmbunătățirea virilității masculine.
A fost o perioadă în care radiul putea fi găsit în orice, de la ruj până la ciocolată și, după cum știm acum, a fost o idee teribilă. Aparent, acest element radioactiv a fost folosit și pentru unt, ducând, la scurt timp la un val de îmbolnăviri, urmate de retragerea respectivelor produse de pe piață, în 1960.
1. Mașinile zburătoare
În 1940, Henry Ford a spus: „Țineți minte ceea ce spun: vine o combinație de avion și automobil. S-ar putea să vă pară o glumă, dar va veni.” Nu s-a înșelat, un prim prototip fiind gata în doar un deceniu. Din nefericire, acest prototip a avut destul de multe probleme și nu a mai ajuns la producția de masă.
Cea mai mare problemă cu mașinile care zboară are legătură cu oamenii. Cei mai mulți dintre noi nu sunt pregătiți să piloteze un avion, cu atât mai puțin o mașină cu aripi. Din această cauză, niciun guvern nu a făcut legal ca o persoană să zboare în țară fără reglementări serioase. Prototipul pe care l-am pomenit, de exemplu, avea voie să zboare doar din aeroporturi și nu putea decola pur și simplu de pe o autostradă. Cu toate aceste, în ultimii ani, oamenii de știință fac eforturi însemnate în direcția obținerii unui astfel de vehicul care să poată fi comercializat la scară largă.
Citește și:
Top 10 invenții și descoperiri din Grecia Antică pe care le folosim și în prezent
Top 10 invenții din China Antică care au schimbat lumea
10 invenții care au fost folosite pentru scurtă durată, dar care au schimbat lumea