Motivul pentru care persoanele în vârstă din Suedia nu mai trebuie să se izoleze din cauza pandemiei
Guvernul Suediei le-a recomandat persoanelor în vârstă să nu se mai izoleze din cauza pandemiei de COVID-19. Asta după ce specialiștii au stabilit că izolarea are un impact negativ asupra sănătăţii mintale a celor în cauză.
Persoanele în vârstă din Suedia nu mai trebuie să se izoleze, au declarat, joi, reprezentanții Guvernului, explicând că rata infectării cu SARS-CoV-2 este mai redusă decât în primăvară, iar izolarea are un impact negativ asupra sănătăţii mintale a celor în cauză, notează Reuters.
Până acum, pesoanelor cu vârstă peste 70 de ani li s-a recomandat să evite contactul fizic şi transportul public şi să nu meargă la magazine şi în alte locuri publice.Totuși, asta nu înseamnă o revenire la viața normală.
Viaţa de zi cu zi nu poate fi aşa cum era înainte de pandemie
„Viaţa de zi cu zi nu poate fi aşa cum era înainte de pandemie… Dar există multe moduri de a trăi care nu înseamnă doar supravieţuire”, a declarat ministrul Sănătăţii, Lena Hallengren.
Decizia vine în contextul în care numeroase țări din Europa reintroduc restricţii pentru a face faţă numărului în creştere al cazurilor de coronavirus, Agenţia pentru Sănătate a spus că nu sunt dovezi ale unui al doilea val al pandemiei în Suedia.
„Agenţia de sănătate publică a decis că persoanele vârstnice şi cele din grupele speciale de risc vor fi supuse aceloraşi recomandări ca şi restul populaţiei,” a mai spus ministrul Sănătăţii.
Suedia a înregistrat peste 110.000 de cazuri de coronavirus
Suedia a adoptat o abordare diferită faţă de majoritatea celorlalte ţări europene în combaterea pandemiei, bazându-se pe măsuri voluntare pentru promovarea distanţării sociale, potrivit Mediafax.
Numărul de cazuri noi a crescut constant în ultimele săptămâni în ţara nordică, dar acestea rămân la niveluri mai mici decât în multe ţări din Europa, unde se stabilesc recorduri în fiecare zi.
Suedia a înregistrat peste 110.000 de cazuri în total şi peste 5.900 de decese.