Misiune importantă azi la NASA: se colectează mostre de pe asteroidul Bennu
Sonda spațială OSIRIS-Rex va coborî pe asteroidul Bennu pentru a colecta, în premieră pentru NASA, mostre înainte de întoarcerea pe Pământ.
OSIRIS-REx este prima sondă spațială a NASA care prelevează probe de pe un asteroid. Încercarea de colectare a eșantionului de pe Bennu va implica o serie de manevre care vor aduce nava spațială foarte aproape de suprafața asteroidului.
Locul ales pentru prelevarea probelor este craterul Nightingale, o zonă stâncoasă cu un diametru de 16 metri, situată în emisfera nordică a lui Bennu.
„Nu am mai făcut asta până acum”, a declarat Nayi Castro, manager de operațiuni pentru misiunea OSIRIS-REx din cadrul NASA. „Urmează să colectăm o mostră și o vom aduce înapoi pe Pământ pentru a fi examinată ulterior de către oamenii de știință”, a mai spus el.
Pentru a realiza acest lucru, nava spațială orbitează Bennu încă din 2018, analizând asteroidul în detaliu, pentru a găsi cel mai bun loc de aterizare, un loc suficient de mare, relativ plan și acoperit cu material cu granulație fină.
Trei manevre pentru colectarea probelor de pe Bennu
Sonda spațială OSIRIS-REx a NASA va efectua trei manevre separate pentru a ajunge pe suprafața asteroidului Bennu.
Primul pas este poziționarea navei spațiale în raport cu locul de unde se vor colecta mostre din craterul Nightingale. Când OSIRIS-REx se va afla la o distanță de 54 de metri de suprața asteroidului, va avea loc a doua manevră care implică încetinirea coborârii sondei și poziționarea cu rotația asteroidului, în momentul contactului.
Ultima parte a misiunii înseamnă coborârea unui braț robotizat, denumit TAGSAM (Touch-And-Go Sample Aquisition Mechanism), care va intra în contact cu suprafața lui Bennu pentru mai puțin de 16 secunde înainte de a reveni pe orbită, notează Space.
În momentul contactului cu asteroidul, din brațul robotizat va fi ejectat azot presurizat pentru a agita praful și pietrele mici de la suprafață, care vor fi aspirate apoi pentru a fi aduse ulterior pe Pământ.
Coborârea către suprafața lui Bennu va dura aproximativ patru ore și va fi transmisă în direct de către NASA, pe site și pe Facebook, marți seara începând cu ora 21:00 GMT (miercuri 00:00, ora României).
Misiunea ar putea eșua
„Există câteva lucruri care ar putea merge prost și trebuie să fim pregătiți că nu vom avea succes la prima noastră încercare pe Nightingale”, a declarat Mike Moreau, director adjunct de proiect al OSIRIS-REx.
În cazul în care nu va avea succes prima încercare de prelevare a eșantionului de pe Bennu, sonda spațială este echipată cu rezervoare suplimentare de azot sub presiune, care vor permite noi încercări de colectare a probelor.
Echipa speră să adune cel puțin 60 de grame de material cu granulație fină de pe suprafața asteroidului. Eșantionul va fi cea mai mare probă care va fi adusă din spațiu de la programul Apollo încoace, potrivit NASA.
Echipa OSIRIS-REx a studiat Nightingale și pentru a identifica zone din cadrul sitului de prelevare care ar putea dăuna navei spațiale.
O hartă a pericolelor sitului a fost dezvoltată și programată în sistemul de navigație al sondei spațiale, astfel încât dacă sistemul detectează un potențial peticol, nava se va îndepărta de asteroid. Acest lucru va permite misiunii să reîncerce colectarea probelor la o dată stabilită ulterior.
„Este într-adevăr incitant să știm că vom putea atinge în cele din urmă suprafața asteroidului și vom colecta un eșantion pentru a-l aduce pe Pământ”, a mai spus Nayi Castro, manager de operațiuni pentru misiunea OSIRIS-REx din cadrul NASA.
O manevă de rotire va ajuta la cântărirea mostrei de pe asteroidul Bennu
După colectarea eșantionului, OSIRIS-REx își va aprinde propulsoarele pentru a se îndepărta de Bennu. O cameră din dotarea OSIRIS-REx va fotografia mostra pentru ca echipa care monitorizează misiunea să fie sigură că TAGSAM a colectat într-adevăr material de la suprafața asteroidului.
Totodată, o manevră de rotire este programată să aibă loc sâmbătă (24 octombrie) pentru a măsura masa eșantionului și a stabili cu siguranță că minim 60 de grame de material au fost colectate și vor ajunge pe Pământ în 2023, la finalul misiunii OSIRIS-REx de prelevarea a mostrelor de pe asteroidul Bennu. Dacă materialul colectat nu va fi însă suficient, nava este programată să mai facă încă două încercări.
Având un diametru de nici 500 de metri, asteroidul Bennu este foarte important pentru NASA în încercarea de a descifra misterele formării Sistemului Solar, dar și a decriptării potențialelor pericole pe care le reprezintă astfel de obiecte pentru Terra.
Vă recomandăm să citiți și:
Fenomenul surprinzător de pe suprafaţa asteroidului Bennu. ”Clar nu ne-am aşteptat să vedem asta”
Sonda Hayabusa-2 a pornit spre Terra cu mostre valoroase de pe asteroidul Ryugu