O astronaută americană și doi cosmonauți ruși au stabilit un record către ISS
O capsulă Soyuz a andocat cu succes la Stația Spațială Internațională, miercuri, în cel mai rapid zbor de pe Terra către ISS, care a durat puțin peste trei ore.
Misiunea capsulei Soyuz, la bordul căreia s-au aflat astronauta americană Kathleen Rubins şi cosmonauţii ruşi Serghei Rîjikov şi Serghei Kud-Svercikov, a fost de mare importanță pentru Roscosmos, agenția spațială a Rusiei, în contextul în care SpaceX a început să transporte echipaj uman al NASA, direct din SUA, către ISS.
Roscosmos a transmis că „un nou record de zbor către Stația Spațială Internațională (ISS) a fost stabilit. Timpul total de la lansare la andocarea capsulei Soyuz a fost de 3 ore şi 3 minute”, notează The Moscow Times.
Din 2011 și până la misiunea din 30 mai 2020, realizată de Crew Dragon Endeavour a SpaceX și care a durat 19 ore de la plecarea de pe Terra și până la conectarea la laboratorul spațial, astronauții americani au plecat către ISS doar la bordul capsulelor rusești.
Kathleen Rubins, Serghei Rîjikov şi Serghei Kud-Svercikov au plecat miercuri de dimineață la ora 05:45 GMT (8:45, ora României), de pe cosmodromul rusesc Baikonur din Kazahstan, la bordul vehiculul Soyuz MS-17, care s-a conectat cu succes la ISS la ora 08:48 GMT (11:48, ora României).
Astronauta Kathleen Rubins, microbiolog care a efectuat studii asupra virusului Ebola înainte de a începe pregătirea la NASA, a împlinit chiar astăzi 42 de ani.
Procedura care a permis realizarea recordului de zbor
În mod normal, zborul către laboratorul spațial aflat în orbita joasă a Terrei, la circa 408 km, nu dura mai puțin de șase ore, fiind cu mult îmbunătățit față de cel de dinainte de 2013, care se întindea pe circa două zile.
Recordul de astăzi a fost bazat pe o procedură folosită o singură dată anterior, pe o navă spațială din gama Progress, fără echipaj uman, care a livrat doar provizii și materiale către ISS, și anume de a survola numai de două ori orbita Pământului înainte de andocare, în loc de trei.
Lansarea de astăzi, mai exact timpul record de zbor realizat, este foarte importantă pentru Roscosmos, având în vedere că americanii au acum la dispoziție și capsulele SpaceX pentru a pleca în spațiu. Luna viitoare, racheta lui Elon Musk ca propulsa către ISS un echipaj de trei astronauți americani și unul japonez. Pentru fiecare loc pe care SUA îl ocupă în capsulele rusești plătește aproape 80 de milioane de dolari. Către SpaceX plătește circa 55 de milioane de dolari.
Vă recomandăm să citiți și:
Roscosmos nu va colabora cu NASA pentru programul Artemis
Directorul Roscosmos declară că nu ar apela niciodată la serviciile SpaceX