Paracetamolul a devenit unul dintre cele mai vândute medicamente în România
Paracetamolul a urcat 19 poziţii în topul celor mai vândute medicamente în 2020, până pe locul 3. Potrivit Ziarului Financiar, vânzările medicamentului produs de Zentiva au ajuns la 6,5 milioane de unităţi în farmacii, pe toate formele de comercializare ale produsului.
Paracetamol, un medicament eliberat fără reţetă, produs de fabrica Zentiva Bucureşti, a urcat până pe locul al treilea în clasamentul celor mai vândute medicamente în primele opt luni din acest an. Datele au fost obținute de Ziarul Financiar de la compania de cercetare de piaţă IQVIA, lider la nivel internaţional în ceea ce priveşte datele statistice în industria sănătăţii.
„Vânzările de medicamente în perioada ianuarie – august 2020 versus aceeaşi perioadă din 2019 sunt într-o uşoară creştere. Top 10 medicamente vândute a înregistrat o schimbare semnificativă, Paracetamolul ocupând direct poziţia a treia în 2020 faţă de poziţia 22 în 2019“, au anunțat reprezentanţii IQVIA pentru ZF.
Paracetamonul, inclus în protocolul de tratare COVID-19
Conform cifrelor, Zentiva a vândut în acest an peste 6,5 milioane de unităţi de Paracetamol în farmacii. Asta după ce medicamentul a fost inclus în protocolul de tratament al simptomelor uşoare de COVID-19 în România, lucru care a dus la o explozie a vânzărilor pentru această substanţă activă.
Prin brandul Paracetamol şi creşterea spectaculoasă din primele opt luni ale lui 2020, Zentiva s-a apropiat de vânzările unor giganţi internaţionali precum Reckit Benckiser, care comercializează Nurofen, sau GlaxoSmithKline, care are brandul Parasinus, potrivit Mediafax.
Zentiva a anunţat încă de la debutul pandemiei în România că a crescut de trei ori capacitatea de producţie pentru paracetamol în contextul cererii pentru acest produs. Compania a precizat că medicamentul produs în fabrica din Bucureşti va fi destinat doar pieţei interne.