Vaccinul dezvoltat în urmă cu 100 de ani care ar putea salva vieți în timpul pandemiei de COVID-19
Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au început testarea vaccinului BCG, dezvoltat în 1921, pentru a vedea dacă poate salva vieţi în contextul pandemiei de COVID-19. Aproximativ 1.000 de persoane din Marea Britanie vor participa la studiul Universităţii din Exeter.
Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au început testarea vaccinului BCG, dezvoltat în 1921, pentru a vedea dacă poate salva vieţi în contextul pandemiei de COVID-19.
Vaccinul a fost conceput pentru a opri tuberculoza, dar unele dovezi indică faptul că acesta ar putea fi eficient şi împotriva altor infecţii.
Schimbări pe scară largă în sistemul imunitar
Vaccinurile sunt concepute pentru a antrena sistemul imunitar în mod ţintit, oferind protecţie durabilă împotriva unei infecţii specifice. De asemenea, în urma vaccinării se produc schimbări pe scară largă în sistemul imunitar, stimulând răspunsul la alte infecţii.
Oamenii de ştiinţă speră că BCG poate oferi organismului uman un avantaj considerabil împotriva coronavirusului.
Studii clinice anterioare au arătat că administrarea de BCG a diminuat cu 38% rata deceselor înregistrate în rândul nou-născuţilor din Guineea-Bissau, în special prin reducerea cazurilor de pneumonie şi sepsis (boală gravă cauzată de o infecţie microbiană generală a sângelui).
BCG contribuie la reducerea cantităţii virale din organism în cazul febrei galbene
De asemenea, studii realizate în Africa de Sud au demonstrat legătura dintre vaccin şi scăderea cu până la 73% a infecţiilor localizate la nivelul nasului, gâtului şi plămânilor.
Experimente din Olanda au arătat că BCG contribuie la reducerea cantităţii virale din organism în cazul febrei galbene. Subiecţii vor fi mai ales angajaţi din domeniul medical, întrucât aceştia constituie o categorie predispusă la infectarea cu SARS-CoV-2.
Sam Hilton este medic de familie în Exeter şi participă la studii: „Teoria potrivit căreia BCG ar putea reduce riscul formelor severe de COVID-19 e destul de solidă”, crede el, potrivit Mediafax.
Vaccinul BCG are un potenţial real
„Dacă e o şansă să mă protejeze cât de puţin, voi veni la lucru cu mai multă încredere iarna aceasta”, spune medicul.
Vaccinul BCG nu poate fi o soluţie pe termen lung. Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a scris, alături de mai mulţi co-autori, un articol publicat de Lancet. Acesta susţine că vaccinul BCG are un potenţial real de a „ne trece pe malul celălalt”, până când un vaccin specific anti coronavirus să fie dezvoltat complet.
„Ar fi un instrument important în răspunsul faţă de COVID-19 şi viitoarele pandemii”, crede doctorul.
„Ar putea avea o importanţă majoră la nivel global”, a declarat pentru BBC prof. John Campbell, de la Universitatea de Medicină din Exeter.
Va fi nevoie de o nouă administrare a BCG
„Deşi nu credem că oferă protecţie specifică împotriva COVID-19, are potenţialul de a ne cumpăra timp, câţiva ani buni pentru ca vaccinurile împotriva coronavirusului să fie gata, alături de alte eventuale tratamente”
În cazul în care rezultatele cercetărilor vor confirma ipoteza iniţială, descoperirea ar schimba radical modul în care omenirea luptă împotriva COVID-19. Deşi milioane de locuitori ai Marii Britanii au fost vaccinaţi în copilărie, experţii consideră că va fi nevoie de o nouă administrare a BCG.
Aproximativ 1.000 de persoane vor participa la studiul desfăşurat la Universitatea din Exeter. Selecţia face parte din studiul internaţional Brace, care are loc şi în Australia, Olanda, Spania şi Brazilia, în total fiind recrutate 10.000 de persoane.