Cum ”vânezi” un submarin? Tactici militare folosite de către comandanții navelor de război
În cel de Al Doilea Război Mondial, capacitatea de detectare a submarinelor s-a dovedit esențială pentru eforturile de război ale Aliaților.
Războiul anti-submarin, sau ASW, este o practică în evoluție care necesită răbdare și coordonare precum și un personal calificat și tehnologie cât mai avansată. Instrumentele pe care le folosesc marine astăzi sunt mult mai capabile decât sonarele simple din epoca Războiului Rece. Inteligența artificială ajută operatorii să alerteze potențialele amenințări. Modelarea oceanografică avansată a propagării sunetului ajută la planificarea căutărilor extrem de eficiente pe întinderi întinse de ocean.
Căutarea unui submarin se face folosind două metode de bază: căutarea sonar activă sau căutarea sonară pasivă. Ambele moduri sunt tehnici utilizate extensiv de către echipajele distrugătoarelor și au puncte tari și puncte slabe diferite, notează The Drive.
Folosirea sonarului activ
Cea mai obișnuită formă de căutare este cea cu sonarul activ de spectru complet care umple volumul de apă din jurul unei nave de-a lungul a zeci de mii de metri cu energie acustică, actualizări astfel primite se repetă la intervale de 10-15 secunde. Fiecare transmisie menține o limită a sunetului care detectează aproape totul atunci când sunt utilizate două sau mai multe sonare active.
Sonar activ continuu (CAS) este un ciclu constant al unei transmisii active în buclă. Acest sonar este foarte eficient în apele litorale sau de coastă complexe, dar nu are gama extremă pe care o pot obține sonarele complexe tradiționale.
Datorită preciziei ridicate a CAS, un submarin ar trebui să mențină o distanță cât mai mare posibil față de sursă sonarului. CAS este foarte ușor de localizat pentru un submarin, deoarece sonarul activ va oferi modificări ale rulmentului în timp, fără goluri de transmisie. Acest lucru oferă echipajului submarin instruit poziția CAS în câteva minute de la transmisie. Avantajul acestui tip de tehnică este că necesită un nivel scăzut pregătire din partea operatorilor pentru a efectua o căutare de succes. Dacă operatorul poate localiza un punct luminos pe un ecran întunecat, atunci acesta poate realiza o detecție a unui posibil inamic.
Un dezavantaj al acestei tehnici este că submarinul țintă poate auzi platforma sonarului activ. Acest lucru se datorează faptului că este necesară o propagare bidirecțională a semnalului activ. În timp ce sonarul activ așteaptă întoarcerea, submarinul țintă a primit deja transmisia inițială și poate lua măsuri pentru a minimiza detectarea.
Folosirea sonarului pasiv
Sonarul pasiv ascultă pur și simplu zgomotul pe măsură ce trece de matrice. Acesta colectează semnale sonore și le sortează pentru operatorul de sonar care are sarcina de a identifica sursa sunetelor. Căutarea sonară pasivă este o abordare mai rafinată, tactică și mai abilă a detectării submarinelor. Construcția modernă a navelor de război a oferit marinei de suprafață capacitatea de a patrula liniștită mările, fără preocupările legate de detectarea pe distanță lungă. Versiunile din secolul XXI ale sistemelor „Prairie” și „Masker” pot ascunde activ semnătura sonoră a unei nave. Noile matrici ale sonarelor și capacitatea de remorcare la adâncimi variabili oferă sonarelor de suprafață capacitatea de a exploata avantajele tactice disponibile anterior doar pentru sonarele submarine.
Combinația dintre platforma silențioasă și undelor de joasă frecvență permite sonarelor de suprafață moderne să prindă un submarin ascuns în apă . Aceste metode pasive consumă mai mult timp, deoarece incertitudinea crește întotdeauna în jurul unei potențiale ținte scufundate. Adesea, sonarul pasiv va primi doar un singur sunet tranzitoriu când detectează un submarin.
Citește și:
Armata SUA se gândeşte la un upgrade pentru submarinele nucleare: tunuri laser
Submarin care poate salva vieţile militarilor, inventat de o tânără din Sibiu
Rusia vrea să își retragă submarinele radioactive și reactoarele din apele din Arctica