Rafila: Din punct de vedere operațional, vaccinarea va fi foarte foarte complicată
Organizația Mondială a Sănătății estimează că la nivel global de 20 de ori mai multe persoane decât cele care au fost diagnosticate s-au îmbolnăvit de coronavirus, declară reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila. Din punct de vedere operațional, vaccinarea va fi foarte foarte complicată.
Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, aflat la Geneva la o dezbatere legată de evaluarea activităților OMS, a declarat, la Digi24, că întotdeauna cifrele care rezultă după diagnosticări sunt mai mici decât cele care reflectă câtă lume a trecut prin boală.
OMS estimează că la nivel global de 20 de ori mai multe persoane decât cele care au fost diagnosticate s-au îmbolnăvit, ceea ce arată că se construiește deja imunitatea de grup.
„Dar mai avem cale lungă. 10% din populația globului este puțin. Ca să putem opri transmiterea avem nevoie de cel puțin 70 – 75 la sută din populație care să fi trecut prin boală și atunci soluția pe care toată lumea o așteaptă este apariția unui vaccin care să înlocuiască boala, ca să spun așa”, a declarat Rafila.
De ce vaccinarea anti-Covid va fi foarte complicată
Acesta a adăugat că, din punct de vedere operațional, vaccinarea va fi foarte complicată, acest subiect fiind discutat în aceste zile și la Geneva.
„Este legată de accesul echitabil la vaccin. Dar, dincolo de acces, distribuția și organizarea vaccinării pentru un număr așa de mare de persoane într-un timp scurt este o mare provocare chiar pentru țări dezvoltate, cum ar fi SUA, care își pun problema implicării chiar și a Armatei în rezolvarea acestei probleme”, a spus reprezentantul României la OMS.
În privința lipsei de organizări pentru administrarea vaccinului, Rafila a declarat că există riscul să avem vaccin și să nu îl putem administra pentru că „vaccinările acestea noi necesită condiții speciale de transport și de conservare la temperatură extrem de scăzută, iar acest lucru implică și organizarea unor centre de vaccinare, implică o foarte bună planificare a resurse umane și a celor care urmează să fie vaccinați, mai ales că e aproape sigur că nu se va administra o singură doză de vaccin, ci cel puțin două la un anumit interval de timp”, în așa fel încât imunitatea să fie de calitate.
Întrebat, de asemenea, despre faptul că foarte multe țări discută despre introducerea unor restricții și dacă și România ar trebui să aibă în vedere carantina, Rafila a declarat că pentru anumite zone sau localități se pot lua măsuri legate de limitarea anumitor activități: „Opinia mea este că acest lucru nu ar trebui să fie generalizat în acest moment pentru că ar bloca nejustificat activitățile și trebuie să vedem exact care este principala sursă a acestei transmiteri comunitare, pentru că doar să iei niște măsuri fără să ai cât de cât o certitudine că acele acele activități sunt generatoare de cazuri nu știu dacă este cea mai bună idee”.