Piața imobiliară și principalele repere din anul 2020
În acest an, pandemia de coronavirus și-a pus amprenta în majoritatea domeniilor. Nici piața imobiliară nu a scăpat, aceasta având de suferit serios, în special în cele două luni în care a fost instituită starea de urgență. În lunile aprilie și mai, numărul de tranzacții imobiliare din România a fost mai mic cu 33%, respectiv cu 28% mai mic decât în aceleași luni ale anului 2019.
În ceea ce privește prețul mediu pe un metru pătrat, acesta a rămas constant, în ciuda pandemiei. Concret, prețurile sunt în medie cu 10-12% mai mari decat aceleași luni ale anului trecut. Din punct de vedere al prețurilor, Cluj-Napoca rămâne în continuare pe prima poziție, înregistrând o creștere constantă a prețurilor. Astfel, în prezent, conform datelor site-ului de imobiliare Korter.ro, prețul mediu pentru locuințele noi disponibile în orașul de pe Someș sunt de peste 1.300 de euro. În schimb, în București media prețurilor este de circa 1.125 euro/mp. Dacă luăm în considerare și toate locuințele, media prețurilor în Cluj-Napoca este chiar mai mare, de aproximativ 1.800 euro/mp. Comparativ, în capitală, aceasta ajunge doar la circa 1.400 euro/mp.
Un alt aspect important este că pandemia de coronavirus și starea de urgență instituită în perioada 16 martie – 14 mai a dus la un interes crescut pentru achiziția de case.
Apartamente de vânzare Timișoara, prețuri și cerere tot mai mare
Piața imobiliară din Timișoara are parte de o evoluție asemănătoare cu cea din Cluj. Oraș studențesc, Timișoara este tot mai atrăgătoare pentru ca studenții să se stabilească aici după finalizarea studiilor. Evoluția orașului este redată și de statistica publicată de Korter, potrivit căreia Timișoara a urcat pe locul doi în topul prețurilor la apartamente noi. Media prețurilor la apartamente de vânzare Timișoara, situate în ansambluri rezidențiale noi, este de peste 1.200 euro/mp. În prezent, 36 de ansambluri imobiliare oferă apartamente de vânzare în Timișoara. O parte dintre acestea sunt finalizate sau vor fi date în folosință în acest an, în timp ce lucrările la 7 dintre ele vor fi finalizate doar în anul viitor.
Totuși, ca și număr de tranzacții, piața imobiliară din Timiș a avut de suferit. Potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, la sfârșitul anului 2019, Timișul se situa pe poziția a treia cu 31.328 tranzacții încheiate. În schimb, după primele 8 luni ale anului 2020, Timișul a căzut pe poziția cincea, cu doar 15.531 tranzacții imobiliare încheiate.
Apartamente de vânzare Constanța: tranzacții în creștere
În cadrul aceluiași clasament, Constanța a urcat o poziție până pe locul 7, depășind Iașiul cu aproape 3.000 de tranzacții. Astfel, în primele 8 luni ale anului 2020 au fost totalizate 12.566 tranzacții imobiliare.
La capitolul apartamente de vânzare Constanța, orașul și județul stau foarte bine. În prezent, dezvoltatorii imobiliari au apartamente de vânzare în Constanța în nu mai puțin de 93 de ansambluri rezidențiale noi. 20 dintre acestea vor fi finalizate în cursul anului viitor, în timp ce restul au fost deja date în folosință sau urmează să fie predate până la sfârșitul acestui an.