Home » D:News » Cadrele medicale care tratează pacienţii cu cancer, posibil pericol pentru aceştia – studiu

Cadrele medicale care tratează pacienţii cu cancer, posibil pericol pentru aceştia – studiu

Sursa foto: Unsplash
Publicat: 23.09.2020

21% din asistente şi 17% din medicii testaţi care tratează pacienţii cu cancer au anticorpi COVID-19, arată un studiu britanic, care evidenţiază şansele ca lucrătorii medicali să transmită infecţia pacienţilor vulnerabili. Studiul a fost realizat pe 434 de persoane.

Un nou studiu, realizat de 10 cercetători din Marea Britanie, care lucrează în principal la spitalele universităţii Cambridge, arată că la 21% dintre asistente şi la 17% dintre medicii care tratează pacienţii cu cancer au fost găsiţi anticorpi COVID-19.

Astfel, aceşti lucrători din domeniul sănătăţii au contractat infecţia cu COVID-19 la un moment dat în timpul sarcinilor lor la spital, dar au continuat să se ocupe de pacienţii cu cancer.

Studiul a fost realizat pe 434 de persoane şi evidenţiază posibilitatea ca personalul medical să transmită persoanelor vulnerabile infecţia.

Vă recomandăm să citiți și:

Cât de mult ne pot proteja ochelarii normali de infecția cu noul coronavirus

OMS avertizează că ritmul transmiterii coronavirusului în Europa este „alarmant”

Cercetătorii au privit la microscop cum „înflorește” noul coronavirus în celulele creierului

Viitoarele focare de coronavirus, anticipate de căutările online

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
A realizat una dintre marile INVENŢII ale omenirii dar a uitat să o patenteze

Care a fost cea mai vizitată atracție din Marea Britanie în 2024

Domeniul viticol francez, lovit de criză. Viticultorii amenință cu părăsirea afacerii

Femeile din România amână până în ultimul ceas mersul la psiholog, arată un sondaj

40 de Amante, 1 Geniu: cum un cercetător pasionat a expus viața sexuală explozivă a lui Alexandre Dumas

Descoperire rară pe o insulă care pe vremea vikingilor era un mare centru comercial

Saroo Brierley, bărbatul care și-a găsit familia pierdută, după 25 de ani, cu ajutorul Google Earth

Reactorul nuclear al NASA are un defect major, susțin oamenii de știință chinezi

În urmă cu 34 de milioane de ani, iguanele au pornit într-o călătorie de peste 8.000 de kilometri

Arheologii au făcut o descoperire importantă de os de mamut în Austria

Blanche Monnier, tânăra aristocrată închisă timp de 25 de ani de propria mamă pentru o iubire interzisă

Allan Menzies, ucigașul care a vrut să devină vampir. Obsedat de fantasme: Cum un film de groază l-a transformat într-un criminal sângeros
Allan Menzies, ucigașul care a vrut să devină vampir. Obsedat de fantasme: Cum un film de groază l-a transformat într-un ...
Mit sau adevăr: Menstruația afectează abilitățile cognitive ale femeilor

Populația Pământului, calculată greșit. Câți oameni ar exista de fapt în lume?

Mormântul unui faraon necunoscut, descoperit în necropola Muntelui Anubis

O explozie din Marele Nor al lui Magellan a fost de 100 de ori mai luminoasă decât Soarele

Cum încearcă Belgia să descurajeze migranții să vină în țară?

Boeing, dată în judecată de familia unui angajat care s-a sinucis